Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O ROMÂNCĂ, dată în URMĂRIRE INTERNAȚIONALĂ. Fiul ei spune că a DISPĂRUT de două săptămâni
WhatsApp
Un tânăr de 21 de ani a anunţat la Poliţie dispariţia mamei sale, Leonte Camelia, în vârstă de 43 de ani, în condiţiile în care nu a mai reuşit de câteva săptămâni să ia legătura cu aceasta.

Joi, 31 octombrie, poliţiştii au fost sesizţi de către un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Gropeni, Bărila, cu privire la faptul că, de aproximativ două săptămâni nu reuşeste să ia legătura cu mama sa, Leonte Camelia, în vârstă de 43 de ani, care este domiciliată în judeţul Iaşi.

Semnalmente: înălţime 1,60 de centimetri, cu o greutate de aproximativ 60 de kilograme, constituţie atletică, păr lung, drept, de culoare neagră, ten alb, ochi căprui, fără semne particulare. Îmbrăcăminte şi încălţăminte: nu se cunoaşte.

Pentru Leonte Camelia s-a solicitat urmărirea la nivel naţional şi internaţional.

„Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care aceasta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, potrivit Observator.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel