Când a realizat că femeia nu mai suflă, individul a sunat la ambulanţă, dar la câteva minute după apel, a anulat solicitarea. Ulterior, a încercat să obţină certificatul de deces, însă medicii au bănuit că victima murise în condiţii supecte. Autopsia a lămurit totul, informează Știrile Pro TV.
Cei doi trăiau în comună Voineşti, din Dâmboviţa. Se aciuaseră în locuinţa unui bucureştean, după ce acesta murise. Suspectul, în vârstă de 55 de ani, recunoste acum că şi-a chinuit fosta partenera, iar rănile provocate de el i-au adus în cele din urmă sfârşitul.
Reporter: I-ați făcut vreun rău femeii?
Laurențiu Călin, suspect: Da! A fost chinuită.
Reporter: V-a spus să o lăsaţi în pace?
Suspect: Da.
Reporter: Și dumneavoastră? Aţi continuat?
Suspect: Îmi pare rău, am greşit.
Reporter: Aţi realizat că îţi faceţi rău?
Suspect: Da, n-am mai continuat, a murit apoi.
Bărbatul şi femeia locuiau într-o casă, la câţiva kilometri depărtare de restul localităţii, într-o zonă izolată. La un moment dat, individul a chemat un vecin şi i-a spus că femeia a decedat. Aceasta a fost dusă la serviciul de medicină legală, acolo unde doctorii au constatat că a avut parte de un sfârşit violent.
„Zicea că a fost pe la poliţie, să dea nişte declaraţii, păi zic, mă, de ce te-au chemat? Că au găsit nişte vânătăi, nişte alea", a spus Lorian Busuioc, un vecin.
Localnicii spun că n-au bănuit nimic din cele petrecute în casa din pădure, mai cu seamă că individul părea liniştit şi muncea oriunde i se cerea ajutorul
„N-am ştiu că a murit, dacă mă credeţi, sunt aici, la doi paşi, dar nu am ştiut", a spus o vecină.
Primele concluzii ale legiştilor arată că moartea femeii a survenit în urma unor leziuni interne pe care bărbatul i le-ar fi provocat.
Procuror Camelia Matei, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa: „A fost înregistrată o cauză, viol urmat de moartea victimei. S-a sesizat pe 112 o persoană decedată. Din primele verificări se pare că este vorba despre un deces cauzat de o agresiune sexuală".
Deocamdată, suspectul este cercetat în stare de libertate, până când medicii legişti le vor da anchetatorilor rezultatele finale ale autopsiei victimei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News