Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O „minciună totală” despre o lovitură de stat militară în China şi arestarea preşedintelui Xi Jinping
WhatsApp
Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns sâmbătă în centrul atenţiei pe Twitter după relatări nefondate că el s-ar afla în arest la domiciliu în timp ce în China ar fi în desfăşurare o lovitură de stat militară.

Xi şi hashtagul #ChinaCoup domină reţeaua de socializare după ce zeci de mii de utilizatori au răspândit zvonuri neconfirmate despre arestarea preşedintelui şi înlăturarea sa de la putere de către Armata de Eliberare a Poporului chinez.

Această speculaţie, care nu a fost luată în discuţie de nicio sursă de încredere, vine în timp ce mai multe curse aeriene care urmau să decoleze din capitala Beijing au fost anulate şi alte relatări neverificate vorbesc despre trenuri şi curse de autocar care de asemenea urmau să plece din Beijing anulate la rândul lor.

O înregistrare video de asemenea intens distribuită pe Twitter şi cu autenticitate neconfirmată susţine că arată o coloană de 80 de vehicule militare ce s-ar îndrepta spre Beijing.

Zvonurile au fost amplificate şi de un politician indian, Subramanian Swamy, care le-a distribuit celor circa 10 milioane de urmăritori ai săi pe Twitter.

Autorităţile de la Beijing au refuzat până în prezent orice comentariu pe acest subiect. În schimb, Drew Thompson, un fost responsabil american pentru China, Taiwan şi Mongolia în Departamentul Apărării al SUA, a descris aceste zvonuri drept o „minciună totală”, potrivit Agerpres.

Xi Jinping ar urma să fie reconfirmat la conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC), în cadrul Congresului partidului ce va avea loc pe 16 octombrie.

 

Vezi și

 

China, mesaj clar pentru Vladimir Putin: „Suveranitatea şi integritatea teritorială ale tuturor ţărilor trebuie respectate”

 

China a cerut miercuri un „armistiţiu prin dialog” în Ucraina, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o mobilizare militară parţială, transmite AFP.

„Suveranitatea şi integritatea teritorială ale tuturor ţărilor trebuie respectate, obiectivele şi principiile Cartei ONU trebuie urmărite, preocupările de securitate legitime ale tuturor ţărilor trebuie luate în considerare şi toate eforturile în favoarea unei rezolvări paşnice a crizelor trebuie susţinut", a declarat într-o conferinţă de presă Wang Wenbin, purtător de cuvânt al ministerului chinez de externe.

„Facem apel la părţile interesate să implementeze un armistiţiu prin dialog şi consultare şi să găsească o soluţie care să satisfacă preocupările de securitate legitime ale tuturor părţilor, imediat ce va fi posibil", a adăugat reprezentantul diplomaţiei de la Beijing. „China face apel la toate părţile interesate să îşi aplaneze diferendele în mod convenabil prin dialog şi consultare şi este gata să colaboreze cu comunitatea internaţională pentru a continua să joace un rol constructiv în detensionarea situaţiei", a mai spus el, potrivit Agerpres.

Putin a decretat miercuri mobilizarea parţială în Rusia şi a promis că va face uz de „toate mijloacele disponibile" pentru apărarea teritoriului ţării sale, în special împotriva Occidentului, după ce regiunile din Ucraina controlate de forţele ruse au anunţat că vor organiza referendumuri pentru unirea cu Rusia.

Citește continuarea AICI...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel