Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O mamă ROMÂNCĂ a încercat să-și scoată ILEGAL copilul din țară. L-a ascuns unde nu credea că va căuta nimeni
WhatsApp
O mamă din Prahova, în vârstă de 34 de ani, şi-a ascuns copilul unde nu credea că va căuta nimeni, în încercarea ei de a-l scoate din ţară ilegal. 
Sursa foto: politiadefrontiera.ro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac – Nagylak, judeţul Arad, au depistat o femeie, cetăţean român, care a încercat să-şi scoată ilegal din ţară fiul, în vârstă de 10 ani, ascuns sub rochie.

Astfel, duminică, în jurul orelor 11.00, la PTF Nădlac - Nagylak s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, o femeie, cetăţean român, S.M., în vârstă de 34 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Prahova. Aceasta călătorea ca pasager într-un autoturism marca Audi, înmatriculat în România.

 

Sub rochia femeii, un copil

 

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit, ascuns sub rochia femeii, un copil. În urma verificărilor s-a stabilit că minorul este cetățean român, în vârstă de 10 de ani şi este fiul femeii.

La cercetări, persoana în cauză a declarat că împreună cu şoferul autoturismului au observat că paşaportul minorului este expirat şi deoarece nu mai aveau timp să depună actele pentru un alt pașaport, au hotărât să-l ascundă, pentru a-l scoate din țară.

În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor trei cetăţeni români, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel