”Deplângem şi aducem un pios omagiu colegei noastre Georgeta Vasioiu, care a pierdut lupta cu acest virus nemilos...Omenia, bunacuviinţă, atenţia cu care a acordat îngrijiri pacienţilor şi vorba bună pe care mereu o găsea pentru colegi, vor dăinui în vremuri.... Dumnezeu să o odihnească în lumină!! Condoleanţe familiei! VEI RĂMÂNE MEREU ÎN MEMORIA NOASTRĂ, DRAGĂ Georgeta Vasioiu Cuvintele sunt de prisos în astfel de momente, dar Dumnezeu cheamă la el oamenii buni”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Spitalului Voila.
Gerogeta era infirmier la Secţia 1 a spitalului de psihiatrie şi era considerată una dintre angajatele născute să facă această meserie extrem de dificilă. ”Avea o vorbă blândă, era împăciuitoare, era făcută pentru jobul acesta”, spune medicul Irina Minescu, managerul Spitalului de Psihiatrie Voila. Georgeta avea şi alte afecţiuni medicale cronice, dar starea sa de sănătate a fost agravată odată ce virusul i-a intrat în corp. A făcut o peumonie care a răpus-o în cele din urmă. A fost internată în secţia CPU a Spitalului Municipal din Câmpina, spital suport COVID-19, unde a şi murit.
Georgeta Vasioiu era căsătorită şi avea doi copii. Drama a fost cu atât mai mare cu cât soţul şi una dintre fiice nu au putut participa la înmormântare, fiind în izolare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News