Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu bunuri considerate a fi deșeuri, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
În data de 22.11.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra unui automarfar înmatriculat în România și condus de un cetățean român.
Acesta transporta 12.265 kilograme haine și mobilă second-hand, bunuri care proveneau de la o societate comercială din Italia, pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, stabilind faptul că șoferul nu deține documente complete necesare importului de deșeuri, în consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News