Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O companie aeriană a pierdut câinele unui pasager la aeroport. Paula: "Mi-au spus dezinteresați că Maia a fugit"
WhatsApp
Un sfârșit de vacanță de coșmar pentru Paula, o tânără care a denunțat povestea după ce prietenul ei cu patru picioare a "dispărut" pe aeroportul din Atlanta, cel mai aglomerat din lume.
O companie aeriană pierde câinele unui pasager la aeroport. Paula: "Mi-au spus dezinteresați că Maia a fugit" / Foto: Unsplash

Tânăra urma să plece din Republica Dominicană spre California cu Delta Airlines pe 18 august alături de cățelușa ei Maia. Însă din cauza unor probleme cu viza de turist lucrurile s-au complicat extrem de tare pentru cele două.

Câine pierdut de personalul unui aeroport

Paula trebuia să plece spre San Francisco, dar poliția de frontieră a oprit-o pentru că viza de turist nu îndeplinea condițiile. Așa că a fost nevoită să-și petreacă noaptea într-un centru de detenție, unde câinele nu a putut sta.

"Au chemat un agent Delta, care mi-a luat-o pe Maia", a declarat femeia pentru CNN.

"Am început să îi pun întrebări despre locul unde urma să își petreacă noaptea și le-am spus că era foarte stresată în timpul zborului. Mi-a spus să nu mă îngrijorez, că o vor duce la o unitate cu personal instruit în acest scop. Că îi vor da mâncare și apă și că vor avea grijă de ea. Nu a fost dorința mea, dar am înțeles. Nu puteam face nimic și am avut încredere în el".

"Mi-au spus dezinteresați că Maia a fugit"


Când a venit momentul să plece, câinele nu i-a fost returnat. Așa că femeia a fost transferată cu mașina la un alt aeroport, de unde s-a putut întoarce acasă.

"Am crezut că o voi găsi la destinație, dar nu era acolo", a spus ea cu disperare.

"Personalul de la poartă a început să dea telefoane. Un manager a venit și a spus că o caută, că ar fi trebuit să fie în unitate, dar că nu au avut timp să o caute și că trebuia să mă urc în avion", a mai spus Rodriguez.

"Am început să intru în panică", mai spune ea conform Il Messaggero.

Din cauza vizelor și a legilor americane, Paula a fost nevoită să plece la Santo Domingo fără câinele ei.

"Toți cei care mă cunosc știu ce înseamnă ea pentru mine. Nu mă duc nicăieri fără ea. S-a comportat atât de bine încât o duc la restaurante, literalmente peste tot. Ea este tovarășa mea în toate", sunt cuvintele ei.

Cu dezamăgire, Paula a mai declarat: „Mi-au spus dezinteresați că au găsit-o și că urmau să o urce într-un avion, dar a fugit și nu au putut să o prindă din urmă".

Acum, fata își petrece zilele așteptând un telefon: "Sper ca cineva să o găsească și să mă sune, trăiesc un coșmar".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel