Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Numărul migranţilor care ajung în Italia s-a DUBLAT într-un an
WhatsApp
Numărul migranţilor care ajung în Italia s-a dublat în ultimele 12 luni, a anunţat duminică Ministerul italian de Interne, conform DPA.
Țările din Europa se confruntă cu problema migrantilor din Africa (Sursa foto: Agerpres)

Între 1 august 2020 şi 31 iulie 2021, un total de 49.280 de persoane au debarcat pe coastele italiene. Aceasta corespunde unei creşteri de 128% faţă de anul trecut (21.616 persoane), potrivit cifrelor ministerului.

În total, au fost arestaţi 147 de traficanţi, ceea ce reprezintă o creştere de 25%.

Doar 4.239 de persoane au fost salvate din Mediterana de către nave de salvare conduse de organizaţii neguvernamentale (ONG) şi aduse în Italia.

Marea majoritate a nou-veniţilor - 40.727 - au fost persoane care au ajuns în Italia în mod independent în ceea ce autorităţile numesc "debarcări autonome".

Majoritatea migranților din Libia sau Tunisia

 

Potrivit statisticilor, majoritatea migranţilor au pornit din Libia (22.343) sau Tunisia (17.677).

Potrivit informaţiilor furnizate de migranţi la sosire, tunisienii au fost cei mai mulţi (14.153 în total), urmaţi de cetăţeni din Bangladesh (6.027) şi din Coasta de Fildeş (3.312).

Numărul total de migranţi sosiţi pe mare este scăzut în comparaţie cu cifrele din perioada 2014-2017. În perioada 1 august 2016 - 31 iulie 2017, Italia a înregistrat 182.877 de sosiri.

Fostul guvern social-democrat condus de prim-ministrul Paolo Gentiloni (2016-2018) a început în 2017 să înăsprească semnificativ politica de migraţie. Aceasta a inclus un acord controversat cu Libia, menit să determine autorităţile libiene să nu lase migranţii să iasă pe mare.

Fostul ministru de interne Matteo Salvini (2018-2019) din formaţiunea de dreapta Liga, membru al guvernului populist condus de Giuseppe Conte (2018-2021), a fost mai restrictiv după alegerile din 2018. Salvini a combătut organizaţiile internaţionale de ajutorare şi a închis porturile pentru navele de salvare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel