Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nudişti speriaţi de un cerb. I-a alungat printr-o pădure şi s-au rătăcit. La final au primit şi o amendă
WhatsApp
Doi bărbaţi care făceau nudism pe o plajă din Australia au fost amendaţi duminică de autorităţile locale pentru nerespectarea normelor de carantină anti-COVID-19 după ce s-au speriat de un cerb, au alergat spre o pădure şi apoi s-au rătăcit, în urma unui incident care a devenit viral pe reţelele de socializare, informează Reuters.
sursa foto: Pixabay

Cei doi nudişti se numără printre cei 44 de rezidenţi din Australia care au fost amendaţi weekendul trecut pentru nerespectarea carantinei din Sydney şi din suburbiile metropolei australiene, impusă pentru a limita recrudescenţa pandemiei de COVID-19 provocată de varianta Delta a noului coronavirus, considerată mult mai contagioasă decât tulpina originală a virusului.

"Au fost surprinşi de un cerb, au fugit într-un parc naţional şi s-au rătăcit", a declarat Mick Fuller, comisarul-şef al Poliţiei din New South Wales, cel mai populat stat din Australia, în timpul unei conferinţe de presă în care a descris incidentul de duminică.

"Nu doar că au necesitat asistenţă din partea serviciilor de urgenţe şi a Poliţiei pentru a fi salvaţi, dar au primit amândoi şi câte o amendă", a adăugat el.

Potrivit Poliţiei australiene, cei doi bărbaţi au sunat la numărul de urgenţe după ce s-au rătăcit într-o zonă împădurită din proximitatea Royal National Park, o regiune sălbatică aflată la sud de Sydney, în care se află cel puţin o plajă pentru nudişti.

Echipele de intervenţie, asistate de un elicopter de salvare al Poliţiei, au reuşit să găsească un bărbat de 30 de ani, complet gol şi purtând în spate un rucsac, alături de un bărbat de 49 de ani, parţial îmbrăcat, pe o pistă dedicată mersului pe jos.

Guvernul din New South Wales nu a făcut declaraţii pe marginea dezvăluirilor făcute luni de comisarul Mick Fuller, însă anumiţi parlamentari locali s-au alăturat freneziei de comentarii amuzante şi ironice publicate pe Twitter, în urma cărora cuvântul "deer" ("cerb") a urcat în topul tendinţelor de pe această reţea de socializare.

"Un bun memento. O încălcare a protocolului anti-COVID aduce cu sine amenzi foarte aspre", a declarat Chris Minns, liderul opoziţiei din New South Wales, într-un mesaj pe Twitter.

Potrivit DPA, cei doi nudişti au primit fiecare o amendă de 1.000 de dolari australieni (760 de dolari americani).

Cerbii nu sunt animale native în Australia, însă aproximativ 2.000 de exemplare din specia asiatică Sambar trăiesc şi se înmulţesc în libertate în acel parc naţional, unde au fost introduse în urmă cu un secol, au precizat reprezentanţii grupului de voluntari Friends of the Royal National Park. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel