Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Novak Djokovic, interdicție de trei ani de a intra în Australia
WhatsApp
Novak Djokovic nu se va putea întoarce în Australia până în 2025, a confirmat guvernul australian după ce controversa legată de numărul unu mondial s-a încheiat cu anularea din nou a vizei sale și expulzarea sa din țară. 

Djokovic, din cauza recursului, risca o interdicție de trei ani, care a fost confirmată. Există totuși circumstanțe speciale ce i-ar putea permite să revină în Australia, dar, cel puțin deocamdată, nu va mai adăuga un nou titlu la Melbourne la colecția sa.

„Viza a fost anulată de ministrul Hawke”, a declarat ministrul de interne, dna Karen Andrews.

„Această anulare a fost confirmată de Curtea Federală, așa că, în consecință, i se va interzice intrarea în țară timp de trei ani”.

„Oricine vine în Australia are responsabilitatea să îndeplinească cerințele de intrare... doar pentru că ai o viză valabilă nu garantează că vei putea intra în Australia”, a adăugat ea.

„Ceea ce i s-a oferit domnului Djokovic la sosirea în Australia, înainte de a trece de procesele noastre de imigrare, a fost posibilitatea de a putea prezenta documentele necesare, ceea ce nu a putut face”.

„El nu era complet vaccinat, ceea ce este o cerință. Dacă nu ești vaccinat, trebuie să poți furniza dovezi medicale care să susțină că există un motiv medical pentru care nu poți fi vaccinat, aceasta a fost problema la frontieră”.

„Interdicția se întinde pe o perioadă de trei ani, dar există posibilitatea ca el să se întoarcă în circumstanțele potrivite, iar acest lucru va fi luat în considerare la momentul respectiv", a declarat premierul, Scott Morrison, pe această temă.

Djokovic a aterizat la Dubai după expulzarea sa din Australia

 

Novak Djokovic a aterizat în zorii zilei de luni la Dubai, după ce a fost expulzat din Australia, în urma anulării vizei sale de către autorităţile din această ţară, a constatat un ziarist AFP, care a călătorit în acelaşi avion cu tenismanul sârb.

Liderul clasamentului ATP a coborât din avion cu două genţi şi cu masca pe faţă, pe Aeroportul Internaţional din Dubai, la ora locală 05:32, scrie Agerpres. 

Djokovic trebuia să fie capul de afiş al zilei inaugurale a Openului Australiei, luni, la Melbourne, însă sârbul, nevaccinat împotriva Covid-19, nu îşi va apăra titlul după ce Curtea Federală din Australia a respins apelul său împotriva anulării vizei, ceea ce a condus la expulzarea sa din "Ţara Cangurilor".

Jucătorul sârb a plecat de la Melbourne împreună cu antrenorii săi, fără să se ştie care va fi destinaţia sa finală.

Plecare fără glorie



Această plecare fără glorie, în momentul în care spera să lupte pentru al zecelea său trofeu de campion la Australian Open şi al 21-lea titlu din Mare Şlem din carieră, sinonim cu un record, este epilogul unei telenovele de unsprezece zile, în care s-au amestecat politica şi diplomaţia, pe fondul opoziţiei faţă de vaccinarea anti-Covid.

Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Novak Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sport Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel