Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nou caz revoltător în Germania. Cei 7 copii ai familiei Furdui, luați de Protecția Copilului: „Totul a fost rapid, abuziv, fără drept de apărare“
WhatsApp
Familia românilor Petru și Camelia Furdui au rămas fără cei 7 copii, care le-au fost luați de Protecția Copilului din Germania. Un caz similar cu cel al familiei Bodnariu. Românii își strigă disperarea, mai ales că micuții au fost luați și se află separați în trei familii diferite spre care au fost dați în plasament.

Camelia si Petre Furdui sunt doi tineri români care s-au cunoscut in Spania, s-au căsătorit, iar ulterior s-au stabilit în Germania, el lucrând în domeniul instalațiilor și al amenajărilor interioare. Au împreună 7 copii frumoși, veseli și sănătoși, fiind o familie echilibrată, educată, manierată, lipsită de abuzuri sau excese.

Dar ceea ce li s-a întâmplat pe 26 aprilie 2021 este o catastrofă. Părinții sunt încă în stare șoc. În jurul orei prânzului, au venit două persoane de la Serviciul de protecție a copilului (Jugendamt) din Germania și i-au ridicat pe cei 4 copii care erau acasă la acea oră, inclusiv fetița de numai un an, spunând părinților că ceilalți 3 copii vor fi luați direct de la școală. „Totul s-a desfășurat rapid, abuziv, FĂRĂ DREPT DE APĂRARE SAU PROTEST“, spun părinții, într-o scrisoare de ajutor publicată pe Facebook - "Susținem familia Furdui".

Vezi o situație similară, recentă: Caz REVOLTĂTOR în Germania: Fetiță româncă, răpită de autorități de lângă mama sa

Copiii familiei Furdui, luați de Protecția Copilului din Germania: „Totul a fost rapid, abuziv, fără drept de apărare“

 

Li s-a comunicat formal că momentan nu trebuie și nici pot face altceva decât să aștepte până vor fi anunțați de către Jugendamt ce se v-a întâmpla în legătură cu copiii. S-a întâmplat după ce fiul cel mare, David, ar fi povestit la școală, profesorilor, că părinții o bat pe sora lor mai mica. Camelia Furdui, mama celor 7 copii, neagă acuzațiile și spune că așa ceva nu s-a întâmplat.

Alianța Renașterea Națională (ARN) și-a exprimat, recent, prin intermediul unui comunicat de presă, solidaritatea: „Familia naturală este sacrosanta iar statul nu își poate aroga autoritatea de a lua acțiuni drastice și ilegale de acest gen la adresa familiei. (...) Părinți a șapte copii minori între un an și 15 ani, familia Furdui se remarcă în comunitatea română din Walsrode unde locuiește, pentru modul exemplar în care își ducea viața creștină și încercă să-și educe copiii într-un spirit creștin și valori creștine”, transmite ARN.

„Confiscarea copiilor, pe 26 aprilie, reprezintă o acțiune abuzivă și ilegală. Părinți a șapte copii minori între un an și 15 ani, familia Furdui se remarcă în comunitatea română din Walsrode unde locuiește, pentru modul exemplar în care își ducea viața creștină și încercă să-și educe copiii într-un spirit creștin și valori creștine”, se mai arată în comunicat.

Titus Corlățean: „Motivul nemărturisit este existența unor străini români în comunitate“

 

Și senatorul Titus Corlăţean, a făcut o interpelare, adresată Guvernul României, cerând intervenția de urgență pe lângă autorităţile germane în vederea reunificării familiei Furdui.

Citește și: Măsură fără precedent în cazul copiilor familiei Bodnariu

 

„Preluarea copiilor fără informarea reprezentanților diplomatici ai statului român, statul de cetățenie, reprezintă o violare a normelor de drept internațional în materie. Motivul de fundal, mai profund, dar nemărturisit de reprezentanții Autorității Germane de Protecție a Copilului îl constituie același tip de prejudecăți, bazate pe percepții distorsionate, privind existența unor străini români în comunitate și respectiv asupra identității creștine a acestora și apartenența la o biserică evanghelică neoprotestantă considerată ca promovând disciplina și disciplinarea unui model de comunitate și familie conservatoare, în contrast cu liberalismul societății locale“, arată senatorul Titus Corlățean în interpelarea sa.

„În fapt, potrivit datelor de care dispun, în duminica menționată, familia, formată din cei doi părinți și cei 7 copii, s-ar fi aflat la masă, moment în care bebelușul de 1 an și 2 luni s-ar fi înecat în timp ce mânca, părinții și în special mama ar fi reacționat, în mod firesc, pentru a înlătura riscul de sănătate apărut pentru minora Leah, prin atingeri pe spate pentru ca acest minor să își revină, chestiune care ar fi fost interpretată drept bătaie de fiul cel mare al familiei Furdui și raportat în consecință reprezentanților autorității cu care se afla în contact. A doua zi copiii au fost preluați cu forța de autorități“, a mai spus senatorul român în interpelarea sa, adresată Miercuri, 5 mai.

Și Erich Mocanu, fondatorul AEBS Germania a vrut să se implice în acest caz, momentan familia Furdui nefiind sigură de pașii pe care urmează să îi facă: „Am vrut să ofer ajutor cu avocați, cu toată procedura dar, după amenințările primite din partea protecției copiilor, au hotărât să nu facă nimic. Ieri a fost un proces în care ei s-au prezentat cu un avocat acolo și nu au primit copiii“, a explicat Erich Mocanu pentru Știri Diaspora. 

Camelia Furdui: Nu au întrebat pentru bebe ce lapte bea, ce biberon folosesc

 

Mama micuților se apară și spune că nu înțelege de unde s-ar fi putut ajunge la astfel de concluzii și la măsura extremă a lua copiii din sânul familiei, mai ales că cei 7 frățiori au fost duși în 3 familii diferite.

„Pe 26 aprilie în jurul orei 11:20, au intrat 2 persoane în curte, au spus că e ceva grav cu băiatul nostru (...) David a spus la școală că noi am bătut-o pe Lea amândoi duminică și David își face grijă pt Lea și pentru frățiorii lui. Pentru asta au decis să ia copii că nu sunt în siguranța cu noi, și că îi ducem des la biserică. Fetele au spus că au primit ceva disciplină în trecut.

Nu am crezut. Am spus dar dați-ne o foaie să scrie cine a luat copii, ora și motivul să avem și noi. Am întrebat și dacă putem să vorbim cu copiii mari. Fata Natalia a întrebat dacă poate să rămână acasă. I-au spus că nu are această opțiune, a plâns. M-a pus să fac bagajul la bebe… ceilalți să facă singuri. (...) Nu au întrebat pentru bebe ce lapte bea, ce biberon folosesc. Nu am fost anunțați de la școală, nimic, nici o informație nici de ei.

Au spus că Lea merge la familie maternală, iar ceilalți o sa fie în grupe de cate 2 în instituție pentru copii (separați în 4 locuri diferite). Mi-au spus că dacă spun că sunt bătută de soț pot rămâne copiii împreună cu mine, dar nu e așa ceva la noi. Nu am putut să pup nici pe bebe nici pe ceilalți ca a venit o a 3-a persoană în casă, nu s-a prezentat, doar i-a băgat pe Albert și Ruben în mașină repede, iar pe bebe l-a pus soțul meu în altă mașină cu Natalia.

„Suntem întristați și îngrijorați că despart copiii fără motiv“

 

(...) Au întrebat unde sunt caloriferele că e frig în casă, am adus termometru și l-am arătat că erau peste 20 grade și că încălzirea este prin pardoseală. Am întrebat de ce nu putem să fim ajutați de cineva un timp, sau de ce nu au propus asta dacă au știut că e tensiune între noi și David, având în vedere că îi mergea rău cu școala în pandemie. Dacă consideră că tata e mai agresiv de ce nu poate el să meargă în altă parte și să nu fie luați copii.

Am mai spus că copiii au drept să spună și alege, dar nu suntem de acord să ne ia pe bebe. Au spus că or să scrie în dosar asta.
Ne-au întrebat dacă e casa noastră și le-am răspuns că da. Copiii au transmis să avem grijă de animale. (...). Am spus că suntem întristați și îngrijorați că despart copiii fără motiv. Așa a decurs totul“, a povestit Camelia într-o scrisoare publicată pe blogul dininimapentrutine.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel