''Contaminarea este încă redusă în Norvegia, dar vedem o contaminare în creştere în ţări care reuşiseră să aducă situaţia sub control'', a explicat oficialul norvegian. Norvegia nu este membră a UE, dar face parte din spaţiul Schengen şi este o ţară care a instituit unele dintre cele mai severe restricţii la graniţe încă de la faza de început a epidemiei. Acestea au fost ridicate treptat începând din luna iunie, dar rămân valabile măsuri precum autoizolarea timp de zece zile a persoanelor venite din unele ţări, printre care şi România, Franţa, Elveţia sau Belgia.
Cei veniţi din aceste ţări sunt obligaţi să poarte mască de la intrarea pe teritoriul Norvegiei şi până când ajung la locaţia unde vor rămâne în autoizolare, în rest masca nefiind obligatorie, dar noi recomandări cu privire la acest aspect vor fi anunţate vinerea viitoare.
Premierul norvegian, Erna Solberg, a anunţat la rândul ei suspendarea unei noi etape de relaxare a restricţiilor antiepidemice şi instituirea în plus a unor alte restricţii, pentru a nu se ajunge din nou la măsuri de sistare a activităţilor (lockdown). A fost amânată astfel creşterea de la 200 la 500 a numărului persoanelor care se pot reuni în public.
De asemenea, guvernul a îndemnat populaţia să lucreze de acasă, unde este posibil, şi să limiteze folosirea transportului public. Ministrul sănătăţii a mai anunţat că după miezul nopţii barurile şi restaurantele nu vor mai avea dreptul să vândă alcool. Ea a ţinut să precizeze că aceste măsuri sunt necesare pentru a putea menţine deschise şcolile, grădiniţele şi alte activităţi. Aceste decizii survin după o creştere a numărului noilor cazuri de COVID-19 în ultimele zile, cu 59 de noi infectări raportate vineri. Focare locale au fost identificate în mai multe oraşe norvegiene, inclusiv în capitala Oslo, şi pe o navă de croazieră. Ţară cu circa 5,4 milioane de locuitori, Norvegia a înregistrat de la începutul epidemiei 9.468 de cazuri de COVID-19, dintre care 256 de decese.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News