Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Norvegia: A FURAT ambulanța care venise să îl salveze după un ACCIDENT suferit și a lovit un cărucior cu doi BEBELUȘI gemeni
WhatsApp
Un bărbat a furat o ambulanță care venise să acorde primul ajutor în cazul unui accident pe care chiar acesta l-ar fi suferit. De teamă că va fi arestat, el a furat ambulanța.

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat în Norvegia în legătură cu furtul unei ambulanţe, marţi, la Oslo. Potrivit avocatului Oyvind Bergoy Pedersen, clientul său a furat maşina salvării pentru a "evita să fie arestat" după un accident de maşină în care a fost implicat și nu a avut intenţia să facă rău nimănui.

Mai multe persoane au fost lovite marţi, la Oslo, de o ambulanţă ce fusese furată de un bărbat înarmat, care a fost arestat, a anunţat poliţia norvegiană, citată de Reuters şi dpa.

Trei persoane au fost rănite, dintre care doi copii gemeni în vârstă de şapte luni, după ce suspectul a lovit cu ambulanţa o familie. ''O femeie cu un cărucior pentru copii şi un cuplu de vârstnici au fost loviţi ori au trebuit să fugă'' din calea vehiculului, a anunţat poliţia norvegiană pe Twitter.

Suspectul a fost capturat după ce poliţia a tras focuri de armă în direcţia vehiculului, dar nu a fost rănit grav, potrivit poliţiei.

Incidentul a început cu raportarea unui accident rutier, în jurul orei locale 12.30 (10.30 GMT). O ambulanţă trimisă la faţa locului a fost furată, sfârşind prin a se izbi de zidul unei clădiri în cartierul Torshov. Poliţia, care a făcut uz de armă pentru a opri vehiculul, a confiscat ulterior din maşina de salvare două arme de foc, o puşcă neîncărcată şi una semiautomată neoriginală, precum şi substanţe ilegale.

După incidentul de marţi au fost reţinuţi doi suspecţi, bărbatul de 32 de ani şi o femeie. Incidentul nu a avut urmări grave, cei doi bebeluşi gemeni de şapte luni aflaţi într-un cărucior lovit de ambulanţă scăpând cu răni minore.

Poliţia a precizat că suspectul se afla în ambulanţă când a fost arestat şi este bănuit de tentativă de omucidere.

Femeia suspectă, în vârstă de 25 de ani, este bănuită la rândul ei de posesie ilegală de arme, acuzaţie pe care a negat-o, prin intermediul avocatului său John Arild Aaasen, a relatat cotidianul VG din Oslo.

Serviciul de securitate norvegian PST a afirmat că nu există indicii că incidentul de marţi a avut legătură cu terorismul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel