Álvaro Martín de la Cruz, un spaniol de 54 de ani, a lovit-o de zece ori pe Nicoleta cu un cuțit, lovituri care i-au provocat moartea. Crima a avut loc la domiciliul său din Alovera, în mai 2021.
S-a constituit Juriul Popular și în jurul orei 11:30 a început ședința cu citirea concluziilor provizorii ale părților. Procuratura consideră faptele petrecute drept omor și solicită 24 de ani de închisoare.
Urmărirea particulară consideră faptele drept omor cu circumstanțe agravante de viol și solicită 25 de ani de închisoare. Acuzația a susținut că exista o relație proastă între ei, iar Nicoleta părăsise casa, dar s-a întors ca să aibă grijă de câini.
La rândul său, apărarea acuzatului nu fost de acord cu procurorul și a arătat că Nicoleta a fost cea care a luat cuțitele din bucătărie. Acuzatul a fost cel care a sunat la serviciul de urgență 112 pentru a raporta că a ucis-o pe femeie și a dat adresa ofițerilor de la Garda Civilă.Audierea va continuă cu proba testimonială la care sunt citate 20 de persoane și expertiza cu alte 14 persoane citate, scrie cadenaser.com.
Nicoleta Clara avea 41 de ani și lucra ca ospătar într-un bar din Azuqueca de Henares. Românca a fost într-o relație cu călăul ei, Alvaro M. de la C., însă se despărțise de el. Cei doi mai locuiau împreună, în aceeași casă, după 13 ani de căsătorie și abuzuri. Cu doar două luni înainte de a fi ucisă, ea i-a spus colegei sale că îi va acorda o a doua șansă.
Nicoleta, de naționalitate română, era dezrădăcinată din mediul familial, dar a făcut parte din viața de zi cu zi a oamenilor din Guadalajara. "Uciderea ei a avut un impact dur și direct asupra noastră, generând un sentiment de deznădejde pentru că nu am putut anticipa și preveni o crimă atât de crudă", deplânge primărița.
Dar, de asemenea, subliniază ea, uciderea Nicoletei arată "necesitatea" de a face progrese în prevenirea acestui flagel social, care exercită violența împotriva femeilor "într-un mod atât de josnic". "Nicoleta Clara trăia într-o aparentă normalitate în municipiul nostru, vedea și primea în casa ei campaniile pe care le-am desfășurat din partea Primăriei cu sloganul: "avem destule motive împotriva violenței de gen". Mesajele ajungeau și la ea, dar le internaliza. La fel și la vecinii și prietenii ei, fără ca aceștia să știe prin ce trece Nicoleta".
---------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:
-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News