Mihaela Tărănciuc, președintele Alianței Românilor, filiala Roma, spune că viața extraordinară din Italia nu este chiar o realitate, ci mai degrabă un miraj, iar creșterea vârstei de pensionare îi determină pe români să se gândească să emigreze din nou.
"Viața din Italia este un miraj. Vezi, dar nu se concretizează nimic. Sunt aceleași probleme ca și în România cu locurile de muncă. La început toți am zis că venim, stăm câțiva ani și ne întoarcem acasă. Acești câțiva ani s-au transformat în zeci de ani, copiii au crescut. La un moment dat zici că nu poți să te întorci pentru că al tău copil s-a integrat, a învățat în Italia și nu poți să-l duci în România, să-l rupi de ce a învățat el. Este dificil în această privință. Am stat de vorbă cu fiul meu și mi-a zis că s-a gândit la toate avantajele sociale. Nu-și dorește să rămână în Italia. Față de România e un alt nivel de trai, dar sunt mulți care trăiesc mai rău ca în România. Sunt foarte mulți români care o duc foarte greu. Muncesc pe nimic aici," a spus Mihaela Tărănciuc pentru stiridiaspora.ro.
Vârsta de pensionare tot mai mare. Noua destinație: Nordul Europei
Mihaela spune că țările din nordul Europei par foarte atrăgătoare.
"Fiul meu, de exemplu vede țările din nordul Europei stabile și bune pentru viitorul lui. E bine să ai o pensie mare, așa cum este în nordul continentului. O altă opțiune ar fi și SUA sau Canada, este visul acesta. În Italia există posibilitatea să crească din nou vârsta de pensionare. După ultima lege se iese la pensie la 67 de ani. Se tot spune că a crescut speranța de viață a oamenilor și vârsta de pensionare va crește aici tot mai mult. Este o diferență enormă. Înainte, în Italia se ieșea la pensie la 63 de ani," a mai spus Mihaela Tărănciuc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News