Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Moment emoționant: O fetiță își revede mama, soldat în Armata Ucrainei, întoarsă din război - VIDEO
WhatsApp
Imaginile care surprind reîntâlnirea emoționantă dintre o fetiță și mama sa, soldat în armata Ucrainei, au fost distribuite pe rețelele sociale, devenind virale. 

"Milioane de copii ucraineni așteaptă întoarcerea victorioasă a părinților lor din război. Împreună putem aduce această zi mai aproape!”, este mesajul armatei, care însoțește imaginile respective publicate pe twitter, potrivit Hotnews.

Cel puțin 339 de copii ucraineni au fost uciși de la declanșarea războiului de Vladimir Putin începând cu 24 februarie.

Potrivit Procuraturii Generale, 611 copii au fost, de asemenea, răniți până pe 25 iunie. Cifrele sunt de așteptat să fie mai mari, deoarece nu includ victimele din zonele unde ostilitățile sunt în desfășurare și din zonele ocupate de ruși, a spus procuratura citată de Kyiv Independent.

VIDEO

 

Mircea Geoană: Anticipăm un război de lungă durată în Ucraina

 Anticipăm un război de lungă durată în Ucraina, dar NATO va continua să încurajeze o soluționare politică pe termen scurt, a declarat sâmbătă la Bistrița secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană.

„Anticipăm un război de lungă durată în Ucraina, nu vedem din păcate condiții pentru o soluționare politică în termen scurt, vom continua să încurajăm acest lucruri. Vreau ca împreună că combatem dezinformarea Federației Ruse care încearcă să transforme agresivitatea lor în vina noastră, spunând că de vină sunt sancțiunile pentru problemele de securitate alimentară, de parcă nu blocada Rusiei, a porturilor ucrainene de la Marea Neagră, ar fi cauza reală”, a spus Mircea Geoană.

Acesta avertizează cu privire la dezinformările Rusiei, care va încerca să folosească elemente de insatisfacție pentru a șubrezi unitatea NATO.

„Atenție foarte mare pentru că dacă nu avem riscuri de securitate pentru țările din NATO, avem riscuri ca propaganda, dezinformarea rusească, să încerce să folosească elemente de insatisfacție economică și socială pentru a șubrezi unitatea noastră, a națiunilor democratice”, a precizat secretarul general adjunct al NATO.

Acesta a fost prezent sâmbătă, alături de ministrul Apărării Vasile Dîncu, la sediul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, din Bistrița.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel