Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Moarte SUSPECTĂ. Un copil, cu urme de violenţă pe corp, găsit mort în casă
WhatsApp
Un copil de 9 ani a fost găsit mort, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o locuinţă din Cluj-Napoca, pe corpul acestuia fiind găsite urme de violenţă. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi îi audiază pe mama băiatului şi pe concubinul ei.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, a declarat, duminică faptul că anchetatorii aşteaptă rezultatele necropsiei pentru a vedea dacă băiatul a murit în urma bătăilor sau din altă cauză.

„Un copil de 9 ani, care locuia în Cluj-Napoca împreună cu fratele său, mama şi concubinul acesteia a fost găsit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, prezentând urme de violenţă pe corp.

Echipajele trimise la faţa locului nu au putut să îl resusciteze, astfel că a fost declarat decesul", a spus Morar.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, iar în funcţie de rezultatul necropsiei se va stabili, dacă este cazul, o altă încadrare juridică a faptei.

Mama copilului şi concubinul acesteia sunt audiaţi de poliţişti, la ora transmiterii acestei ştiri, potrivit reprezentatului IPJ Cluj, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel