Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Misterul zecilor de mii de pești morți în râul Oder, care traversează Polonia și Germania. Autoritățile nu au idee ce se întâmplă
WhatsApp
Autoritățile din Germania și Polonia nu au ajuns la o concluzie în ceea ce privește moartea miilor de pești din răul Oder. Potrivit miniștrilor Mediului din cele două state, până acum nu a fost descoperită nicio substanță periculoasă. Urmează o nouă serie de analize, iar rezidenții de pe malurile râului Oder au fost sfătuiți să nu pescuiască și să nu consume apa.

Tone de pești morți au început să apară în apele râului Oder la sfârșitul lunii trecute, și de atunci numărul lor este în creștere. Oficialii polonezi și germani încearcă să afle cauza acestei situații fără precedent. Este suspectată poluarea industrială, dar primele teste nu au fost relevante.

"Până acum, niciun test nu a confirmat prezenţa unei substanţe toxice. În acelaşi timp, testăm şi peştii şi am încheiat analizele împotriva mercurului şi metalelor grele, dar nicio astfel de substanţă nu a fost confirmată. În următoarele ore, toate mostrele colectate vor fi testate pentru aproximativ 300 de substanţe chimice", a spus Anna Moskwa, ministrul Mediului din Polonia, potrivit Știrile TVR. 

Pe malurile râului Oder, sute de lucrători continuă să strângă peștii morți

 

Guvernul german vorbește despre o catastrofă ecologică de proporții și a sfătuit oamenii să evite să folosească apa râului.

Steffi Lemke, ministrul Mediului din Germania: "Încă nu ştim cât de mare va fi impactul acestei situaţii asupra ecosistemului, dacă va fi afectat săptămâni, luni sau ani de acum înainte".

Activiștii de mediu au acuzat autoritățile din cele două țări că nu au reacționat mai bine. Premierul polonez a concediat mai mulți oficiali din Ministerul Mediului, a sugerat că în râu au fost aruncate cantități enorme de deșeuri chimice și oferă o recompensă de 200 de mii de euro pentru identificarea celor responsabili.

Teste făcute în Germania au relevat până acum doar că în apă este un nivel foarte ridicat de oxigen, semn ce indică prezența unei substanțe străine.

Râul Oder era considerat unul curat. Acolo trăiesc peste 40 de specii de pești.

Moartea masivă a peștilor ar putea afecta viața marină până în Marea Baltică, au avertizat specialiștii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel