Femeia din comună Stănișești avea 67 de ani la momentul dispariției. Pe 7 martie 2018 a fost văzută ultima oară.
„Miercuri seară am venit de la animale şi a zis să punem nişte păpuşoi. Am pus 4-5 saci să îi ducă la moară şi când am venit dimineaţa nu am mai găsit-o”, spune fratele dispărutei, potrivit Știrile PRO TV.
Copiii femeii au intrat în panică şi au cerut ajutorul pădurarilor şi poliţiştilor. Timp de mai multe zile, au bătut câmpurile de pe lângă casa în căutarea unui indiciu. Au trecut doi ani și încă nu au nici cea mai vagă idee ce s-ar fi putut întâmpla.
`De 2 ani şi jumătate nu ştim nimic de mama. Am încercat, am căutat peste tot pe unde nu ne-am dus, pe la mănăstiri, prin râpe, prin fântâni, nicio speranţă. Autoritățile au venit în prima zi când am dat pe 8 şi am reclamat. A venit procuratura au luat amprente şi de prin casă şi de atunci nu i-am mai văzut”, povestește Bogdan Negru, fiul dispărutei.
„Tot timpul eu am crezut că ea trăieşte acum nu ştiu. Poate o fi supărată pe noi şi nu vrea să vorbească, dar măcar să ne dea un semn să ne liniştim noi. Poate e supărată că a murit socrul meu cu câteva luni înainte”, adaugă Cristina Negru, nora dispărutei.
Iar speranțele scad, cu fiecare zi ce trece.
„Mă doare inima să un ştiu de ea unde este. De atâta timp trebuie să aflu ceva. Tata mort, ea dusă şi nu ştiu nimic de ea”, spune Ileana Bârgăoanu, fiica dispărutei.
Oamenii legii susţin că nu au oprit niciodată căutările. Însă recunosc și ei lipsă unei piste solide.
„A fost efectuată cercetarea la faţa locului şi au fost audiaţi martori şi s-au desfăşurat toate activităţile necesare identificării persoanei în cauză. În prezent se continuă activităţile specifice”, declară Cătălina Păduraru, purtător de cuvânt IPJ Bacău.
Apropiaţii femeii spun că sunt pregătiţi pentru orice fel de veste, numai să îşi poată găsi liniştea. Iar dacă dispărută nu mai este în viaţă, să se poată ocupa de cele creştineşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News