"Scopul proiectului este foarte concret. Vorbim despre creșterea conștiinței față de valorile naționale, prezentarea celor din străinătate a culturii noastre, a muzicii și a portului popular", a zis Mircea Șendruc care a spus că orice român, din orice colț al lumii, se poate alătura proiectului care se desfășoara sub deviza "În țară uniți, în lume români".
"Am ajuns cu proiectul și la Nea Mărin. Dumnealui este alături de noi. Nea Mărin are o școală de dansuri prin care folclorul este dus mai departe. Sunt sute de persoane înscrise la cursurile de dans. De altfel, am rămas uimit să aflu ca are undeva la 400 de dansuri populare pe care le poate dansa. Este incredibil! Are o colecție impresionantă de costume populare din fiecare zonă a României", a zis Mircea Șendruc.
Prea multă dezbinare
Tânărul a mai spus: "Trebuie să fim mândri că suntem români și să ne unim cumva pentru că este prea multă dezbinare! Trebuie să promovăm ce avem românesc prin dans, prin cultură".
Turneu național
Prima etapă a proiectului se va desfășura în 60 de localități din România, aici unde vor fi organizate Flashmob-urile, toate la aceeași dată și oră, respectiv 9 mai 2018, ora 17.00. Fiecare Flashmob va conține două părți distincte: prima, intonarea imnului "Oda bucuriei", imnul oficial al Uniunii Europene, cea de-a doua parte fiind la libera alegere a organizatorilor locali, componentă caracteristică zonelor din care fac parte și totodată care reprezintă România.
Turneu internațional
Turneul se va derula în 40 de localități din Europa și alte continente și va urmări promovarea a 100 de ani de România, a valorilor, tradițiilor, culturii și tuturor celorlalte elemente de identitate națională. Turneul va demara în data de 01 iunie 2018 în Europa și va continua în celelalte state propuse. În fiecare locație vom organiza un Flashmob alături de comunitățile locale de români, aici unde vom distribui 100 de bluze contemporane cu motive tradiționale.
Aflați AICI cum vă puteți înscrie în proiect și cum puteți promova România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News