Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Minoră româncă, din Argeș, violată de tatăl vitreg. Copila i-a povestit mamei ororile prin care a trecut
WhatsApp
Un bărbat de 41 de ani, din comună Cocu, judeţul Argeş, a fost arestat, fiind acuzat că ar fi violat-o pe fiica de 13 ani a partenerei sale de viaţă. Suspectul o ştie pe fetiţă de când s-a născut şi a crescut-o ca şi cum ar fi fost copilul lui. În ziua în care a abuzat-o, era băut, spun anchetatorii.  
minora_violata

Totul s-ar fi petrecut în urmă cu câteva săptămâni. Bărbatul acuzat locuieşte împreună cu mama fetei, încă de când era însărcinată, deşi copilul nu era al lui.

Cei doi au dat naştere, ulterior, altor trei copii. Atunci când s-ar fi întâmplat grozăvia, toţi cei mici erau în grija suspectului. El este muncitor necalificat în construcţii şi, în ultimul timp, n-a mai găsit de lucru şi stă acasă.

Partenera lui era la serviciu. În acest timp, spun anchetatorii, individul ar fi supus-o perversiunilor pe fata de 13 ani. Iniţial, copila nu a spus nimic, dar, în urmă cu câteva zile, de teamă că episodul s-ar putea repeta, fata i-a povestit mamei prin ce a trecut.

Femeia n-a stat pe gânduri. A mers la poliție și l-a denunțat pe bărbat, apoi şi-a luat copiii şi a plecat de acasă. Individul riscă până la 12 ani de închisoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel