Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Minoră de 14 ani, coruptă sexual de un tânăr. Bărbatul care i-a furat și bijuteriile din casă și-a aflat pedeapsa
WhatsApp
Un tânăr român care a fost judecată într-un dosar de act sexual cu un minor și furt, și-a aflat pedeapsa finală la Curtea de Apel Suceava. Judecătorii au respins apelul inculpatului Ionuț Gabriel M., astfel că sentința Judecătoriei Vatra Dornei a rămas definitivă, 5 ani și 4 luni de închisoare.

Ionuț Gabriel M.a fost judecat după un ce a corupt sexual o minoră, în vara anului 2018. La acea vreme, polițiștii de la Vatra Dornei au adunat informații cu privire la un furt de bijuterii dintr-o casă dintr-un sat, care s-a dovedit însă a fi mai mult decât un furt.

Oamenii legii au stabilit că inculpatul a abordat pe o rețea de socializare o fată de 14 ani, pe care a făcut-o să se îndrăgostească de el. Inculpatul, care avea dublul vârstei minore, a început apoi să o viziteze pe fată la domiciliu, când părinții ei nu erau acasă. Relația celor doi s-a terminat, după ce din casa fetei au dispărut bijuteriile. Furtul a fost sesizat la poliție de către părinți, în cele din urmă stabilindu-se cine l-a comis, scrie  monitorulsv.ro.

Autorul a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei pentru comiterea infracțiunilor de furt și de act sexual cu un minor. Judecătorii i-au aplicat 1 an de închisoare pentru furt și 5 ani de închisoare pentru infracțiunea de act sexual cu fata de 14 ani (2 fapte). În urma contopirii, a rezultat pedeapsa de 5 ani și 4 luni de închisoare.

Conform deciziei judecătorilor, inculpatul ar trebui să achite aproape 5.000 de lei daune pentru prejudiciul produs prin furt, plus 7.500 de euro fetei, daune morale. Mai mult, inculpatul are și interdicție de a se apropia de fată ori de membrii familiei ei, precum şi de a se apropia nejustificat la mai puţin de 200 m de domiciliul acestora, timp de 4 ani după executarea pedepsei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel