Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Minivacanţa de Paşti în ţară şi în străinătate. Destinaţii şi tarife
WhatsApp
Recenta hotărâre ca Vinerea Mare să fie zi liberă poate determina o creştere a numărului turiştilor care pleacă în vacanţa de Paşti. Agenţiile de turism au fost, deja, luate cu asalt.

Iniţiativa legislativă prin care angajaţii din România mai câştigă o zi liberă, respectiv Vinerea Mare, va creşte cu aproximativ 30% numărul de turişti care vor merge în vacanţă de Paşte în destinaţii interne şi externe, conform unei analize de specialitate remise vineri Agerpres.

În doar câteva zile de la decizia ca Vinerea Mare să fie sărbătoare legală, agenţiile de turism au primit deja mult mai multe solicitări de vacanţe în comparaţie cu anul trecut, raportat la perioada premergătoare Paştelui. Românii caută atât pachete în ţară, cât şi în străinătate.

Conform analizei realizate de Christian Tour, cei care vor să petreacă sărbătorile în stil tradiţional, să participe la slujba de Înviere şi să se bucure de mese cu preparate specifice, aleg să rămână în ţară, iar Valea Prahovei, Bucovina, Maramureş, Braşov şi Mărginimea Sibiului sunt destinaţiile alese cu precădere. De câţiva ani, şi staţiunile balneare, precum Băile Felix, sunt căutate de turişti, precum şi staţiunile de la Marea Neagră, unde unele hoteluri vor fi deschise de Paşte, deşi, oficial, sezonul estival începe la 1 mai.

Delta Dunării devine şi ea o destinaţie pentru care turiştii românii manifestă interes în această perioadă şi, în consecinţă, unităţile de cazare de aici au pregătit pachete de Paşte.

'Românii au, în general, una-două vacanţe mari pe an, dintre care principala în sezonul estival, când se îndreaptă spre o destinaţie de litoral. Pe lângă acestea, în decursul unui an, tot mai mulţi turişti pleacă în vacanţe scurte, legate de zilele declarate nelucrătoare. Aceste minivacanţe, de Paşte, 1 Mai, Rusalii sau Ziua Naţională, aduc mari beneficii atât turismului, cât şi angajaţilor români, care au ocazia să se deconecteze câteva zile, pentru ca apoi să revină la locul de muncă mult mai relaxaţi', spune Cristian Pandel, CEO al unui turoperator important din piaţă.

În ceea ce priveşte tarifele, acestea variază în funcţie de durata sejurului, facilităţile şi condiţiile oferite de unitatea de cazare.

De pildă, la Băile Felix, un pachet de trei nopţi la un hotel de patru stele, cu demipensiune, care include şi masa festivă de Paşte, costă aproape 1.000 lei pentru două persoane. Cei care aleg Delta Dunării pentru a celebra Învierea Domnului trebuie să plătească aproape 800 lei/persoană pentru trei nopţi de cazare la un hotel de 4 stele, sumă care acoperă şi toate mesele plus masa festivă de Paşte.

Pe Valea Prahovei, una dintre cele mai solicitate destinaţii interne, o minivacanţă de trei nopţi la un hotel de trei stele cu demipensiune costă 2.200 lei/cameră.

[citeste si]

Una dintre cele mai solicitate destinaţii în această perioadă este Israel, unde un pachet care include cinci nopţi de cazare cu demipensiune costă aproape 600 de euro. Bulgaria este o destinaţie căutată de Paşte, mai ales de cei pentru care contează foarte mult dimensiunea religioasă, întrucât bulgarii sunt ortodocşi la fel ca românii. La Balchik, o noapte de cazare cu mic dejun costă 17 euro/persoană la un hotel de 4 stele, în vreme ce în Albena şi Nisipurile de Aur costă 36 de euro.

Cererea pentru city-break-uri în străinătate este şi ea mare, românii alegând oraşe precum Roma, Milano, Praga sau Viena. Circuitele în regiuni calde precum Costa del Sol, Toscana, Sicilia şi Napoli aduc, de asemenea, turişti în agenţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel