Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul german al apărării cere ca armata să fie pregătită pentru război în 2029
WhatsApp
Ministrul german al apărării a solicitat ca armata să fie pregătită pentru un eventual război în 2029.
Criză de recrutare militară în Europa de Est: Țările NATO lăsate vulnerabile în fața amenințării ruse / (Foto: Wikipedia Commons / Licenta 2.0)

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat miercuri că este nevoie de consolidarea capacităţilor operative ale armatei germane, astfel încât aceasta să fie pregătită pentru un eventual război în anul 2029, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

"Trebuie să fim pregătiţi pentru război în 2029", a spus politicianul social-democrat într-o sesiune de interpelări adresate guvernului în camera inferioară a parlamentului german.

"Trebuie să acţionăm ca element de descurajare pentru a evita să se întâmple ce este mai rău", a indicat ministrul Boris Pistorius. Pentru aceasta, a precizat el, finanţele, echipamentele militare şi personalul sunt esenţiale.

De asemenea, "în caz de urgenţă avem nevoie de tineri bărbaţi şi femei care să poată apăra această ţară", a continuat ministrul, care consideră necesar în acest scop să fie concepută "o nouă formă de serviciu militar", ce "nu poate fi complet liberă de obligaţii", adică nu poate fi doar un stagiu militar voluntar.

Germania a renunţat în anul 2011 la serviciul militar obligatoriu, dar ministrul Boris Pistorius a promis că va prezenta curând propuneri în vederea unei posibile reintroduceri a acestui serviciu, măcar într-o formă parţială.

Pe de altă parte, el a promis că Germania nu va trimite soldaţi în Ucraina, răspunzând unei întrebări adresate de un deputat al extremei drepte care a amintit intenţiile guvernului francez de a trimite instructori militari în această ţară. "Răspunsurile la întrebările dumneavoastră sunt "nu" şi "nu"", a asigurat ministrul german al apărării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel