Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministrul Agriculturii: „Facem apel la calm! Asigurăm cetăţenii că există stocuri de alimente şi apă suficiente”
WhatsApp
Capacitatea de producţie a operatorilor economici din industria alimentară este mult mai mare decât cererea de produse alimentare din momentul de faţă şi există stocuri suficiente de alimente şi de apă pentru a satisface nevoile populaţiei, afirmă ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros.
gov.ro

„Dorim să facem un apel la calm către toţi cetăţenii şi să îi asigur că nu sunt probleme. Acum sunt suficiente stocuri de alimente şi apă pentru a satisface nevoile populaţiei, atât la marii operatori economici cât şi pe marile platforme logistice.

Având aceste stoc de rulaj ei pot să îşi mărească producţiile şi stocurile în funcţie de cererea zilnică de produse alimentare din momentul de faţă”, a declarat Adrian Oros.

 

Adrian Oros: „Aici nu discutăm numai de epidemii ci şi de dezastre”

 

Acesta a menţionat că, în cazul unor situaţii de urgenţă, există şi alte instituţii implicate, respectiv Ministerul de Interne, prin Administraţia Naţională pentru Rezervele Statului şi Probleme Speciale, care are stocuri în caz de urgenţă, inclusiv stocuri alimentare, fiind făcute multe scenarii pentru diferite situaţii în funcţie de numărul de oameni şi de numărul de zile în care ar trebui asigurată hrana.

„Noi discutăm nu doar despre ce are acum în stoc această Administraţie Naţională pentru Rezervele Statului şi Probleme Speciale, noi discutăm şi despre stocurile care sunt la marii operatori economici pe platformele logistice. Fiecare minister are un compartiment pentru situaţii de urgenţă, noi colaborăm cu ministerele de resort şi avem aceste date ştiind în fiecare clipă care sunt stocurile. Sunt mai multe scenarii. Sunt făcute scenarii pentru diferite situaţii în funcţie de numărul de oameni şi în funcţie de numărul de zile în care ar trebui asigurată hrana. Sunt scenarii făcute pentru 60 de zile, pentru 120 de zile, pentru 180 de zile şi iarăşi pentru numărul de persoane care ar necesita să fie alimentate într-o anumită situaţie specială, pentru că aici nu discutăm numai de epidemii ci şi de dezastre", a precizat Adrian Oros.

 

„Știm care sunt stocurile atât în Rezerva de Stat cât şi stocurile din marile lanţuri de retaileri”

 

El a adăugat că există un comitet de lucru privind creşterea rezilienţei resurselor de apă şi hrană la întreg spectrul de ameninţări, inclusiv cele hibride.

„Suntem mai multe ministere cu mai multe atribuţii şi în fiecare zi noi ştim care sunt stocurile atât în Rezerva de Stat cât şi stocurile din marile lanţuri de retaileri, de la marii operatori economici şi care este posibilitatea lor de aprovizionare imediată. Este o activitate continuă pe care compartimentele speciale din fiecare minister o fac", a adăugat şeful MADR.

Până în acest moment, pe teritoriul României a fost confirmat un singur caz de infectare cu virusul COVID-19 (coronavirus).

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel