Ministerul italian a confirmat intrarea în vigoare a unei noi legi care îi obligă pe părinţi, bunici şi însoţitori ai copiilor să monteze un mecanism de alarmă pe scaunele speciale pentru copii sub vârsta de 4 ani, pentru a evita ca bebeluşii să fie uitaţi atunci când şoferul coboară din vehicul.
Dispozitivul „va trebui să se activeze automat şi va trebui echipat cu o alarmă, pentru a-l avertiza pe șofer de prezenţa copilului, graţie unor semnale acustice, vizuale şi cu vibraţii, perceptibile în interiorul şi exteriorul vehiculului”. Dispozitivul poate fi înzestrat şi cu sisteme de expediere automată a unor mesaje de tip SMS sau pe WhatsApp şi de iniţiere a unor apeluri telefonice.
Ministerul italian, care a prevăzut şi un mic ajutor pentru şoferi în valoare de 30 de euro pentru achiziţionarea fiecărui aparat, a reamintit că șoferii care transportă copii şi care nu deţin astfel de dispozitive vor comite o infracţiune prin încălcarea unei norme a Codului rutier. Această infracţiune va putea fi pedepsită cu o amendă cuprinsă între 81 şi 326 de euro şi cu aplicarea a cinci puncte de penalizare.
Mai multe echipamente de acest tip, ataşate de cheia de contact a șoferilor, există deja de cinci sau şase ani în Italia şi au început să intre în producţie în urma unor tragedii care au avut loc atunci când mai mulţi bebeluşi au murit după ce au fost uitaţi de părinţii lor în vehicule încuiate, în timp ce dormeau, în zile caniculare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News