Sute de oameni, copii şi adulţi, stau în genunchi, pe marginea drumurilor, în timpul funeraliilor victimelor armatei ruse. Pentru ei, militarii morţi în luptele de la Kiev, Nikolaev, Harkov sau din alte localităţi sunt nişte eroi, faţă de care se închină cu respect.
Astfel de scene s-au petrecut, joi, la marginea oraşului Storojîneţ, acolo unde a fost înhumat Vladimir, un tânăr de 20 de ani, care a murit în urma unor confruntări militare cu armata rusă într-o suburbie a Kievului. El şi-a pierdut viaţa pe 7 martie, însă a ajuns acasă abia în cursul dimineţii de joi, când a şi fost înmormântat.
Vladimir este al şaselea tânăr din Storojîneţ care îşi pierde viaţa în războiul declanşat cu exact o lună în urmă. Valul de morţi a provocat un val de tristeţe în întreaga comunitate, care se roagă pentru cei decedaţi.
"Până acum au decedat şase soldaţi. Al şaselea este cel mai tânăr. Are 20 de ani. Pentru părinţi este o mare supărare, pentru că mor aşa de tineri. Ei mor pentru noi, pentru Ucraina noastră. Este o tristeţe mare, o tristeţe foarte mare. Foarte greu putem trece peste asta. Era de neconceput să se putea întâmpla aşa ceva", a declarat primarul din Storojîneţ, Igor Grigorevici Mateiciuc.
Când a murit Vladimir, tată său, Bogdan, se afla de asemenea pe front, la Poltava. El a fost nevoit să renunţe la luptă pentru câteva zile, pentru a ajunge la înmormântare, după care se întoarce la război.
"Nu are niciun sens acest război, pentru că se omoară frate pe frate, se omoară ortodox pe ortodox, ceea ce se pare că în istoria omenirii nu a fost niciodată. Ne rugăm şi nădăjduim şi cerem ca fraţii noştri români să se roage ca Bunul Dumnezeu să dea pace în Ucraina şi în toată lumea, să nu moară copii nevinovaţi", a afirmat, la rândul său, protopopul de Storojîneţ, Vasile Covalciuc.
Stela Melnikova are 46 de ani şi este mamă a patru copii. Unul dintre ei, Marin, a decis, de unul singur, să lupte pentru Ucraina. El a fost ucis în luptele de la Nikolaev. Sicriul cu corpul neînsufleţit al tânărului de 21 de ani a fost adus acasă, la Vancicăuţii Mari, acolo unde, de asemenea, a fost primit ca un erou, oamenii îngenunchind la trecerea cortegiului funerar.
"Mai rău decât să fie război în ţară nu este pe pământ. Mai dureros decât războiul nu există. Mai ales când îţi moare copilul pe front. Nu găsesc cuvinte (...) Doar mamele ca mine pot să înţeleagă asta. Să pierzi un fiu...", a spus Stela Melnikova.
Militarii care îşi pierd viaţa în război sunt înmormântaţi cu onoruri militare, iar preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, trimite pentru fiecare familie "o diplomă de onoare şi durere".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News