"Pacienţii au fost transferaţi cu o aeronavă C27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, iar transportul terestru către SUUMC a fost asigurat de echipaje medicale aparţinând Bazei 90 Transport Aerian Otopeni", informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) transmis joi AGERPRES.
În seara zilei de 24 aprilie, cei doi militari au fost evaluaţi, în Unitatea de Primiri Urgenţe a SUUMC, de o echipă medicală multidisciplinară. În urma evaluării clinice şi paraclinice s-a decis internarea în Centrul de Asistenţă Medicală Multidisciplinară pentru Militarii Răniţi în Teatrele de Operaţii.
Din momentul internării în SUUMC şi până în prezent pacienţii au o stare generală bună şi vor rămâne internaţi pentru recuperare medicală ulterioară, precizează MApN.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News