Minora, care mai are alți 10 frați, le-a dat anchetatorilor declarații contradictorii cu privire la făt, susținând că a întreținut raporturi sexuale inclusiv cu fratele tatălui. Teste genetice au arătat însă că adolescenta a fost însărcinată cu tatăl ei, Iulian Şerban.
Familia locuise în Italia, iar recent a obținut 2 milioane de euro drept despăgubiri pentru un accident. Potrivit asistenților sociali, faptele s-au petrecut începând din 2017. Atunci când s-a întors în România, mama fetei a constatat că aceasta prezenta stări de rău, așa că a dus-o la un control medical unde a aflat că este însărcinată și a cerut o întrerupere de sarcină.
Fiind vorba de o minoră, polițiștii au intrat pe fir. Aceștia au comparat probele ADN de la făt cu cele ale fraților vitregi ale victimei, dar și ale altor persoane cu care fata susține că a avut raporturi sexuale.
„La un moment dat şi mama fetei, împreună cu copii, a luat calea Peninsulei. Anul trecut, în această familie s-a petrecut o tragedie, într-un accident de maşină decedând doi copii, iar părinţii au primit despăgubiri de circa 2 milioane de euro“, a mai spus asistenta socială de la Primăria Icuşeşti, potrivit Antena 3.
Proaspătul milionar în euro riscă 12 ani de închisoare pentru viol
Între timp, ancheta şi-a continuat cursul, iar poliţiştii români au colaborat cu cei italieni şi au obţinut profilul ADN a lui Iulian Şerban, care s-a dovedit a fi tatăl fătului.
Polițiștii au reușit să îl prindă pe bărbatul care se ascundea în Italia, după ce acesta s-a întors în țară pentru pomenirea unei rude. Iulian Serban a fost reținut și arestat, sub acuzația de viol, riscând o pedeapsă cuprinsă între 5 și 12 ani de închisoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News