Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mihai Tudose: "Am votat pentru o Românie normală"
WhatsApp
Fostul premier al României, Mihai Tudose, candidat al Pro România pentru Parlamentul European, a declarat, la ieşirea de la urne, că a votat pentru o Românie normală.
Mihai Tudose foto Facebook

"Am votat pentru o Românie normală, pentru o normalitate în România şi pentru o Românie normală şi în relaţiile cu partenerii strategici, atât euro-atlantici, cât şi europeni. Până acum prezenţa la urne este una foarte bună. Eu estimez că, pe municipiu, procentul va fi mai mare de 40%. Dacă lumea se implică, şi rezultatele vor fi pe măsură", a precizat Tudose.

Candidatul Pro România a ridicat toate cele trei buletine de vot, cel pentru alegerile europarlamentare şi cele două cu întrebările pentru referendum.

Mihai Tudose a votat pe liste suplimentare, la o secţie amenajată în Casa de Cultură din oraşul Ianca, şi a precizat că este o tradiţie să voteze la Ianca, lucru pe care îl face de mai bine de 20 de ani.

Pe listele electorale existente la nivelul judeţului Brăila sunt înscrişi 289.994 alegători, pentru care au fost amenajate 280 de secţii de votare, dintre care 140 în municipiul reşedinţă, zece în oraşul Ianca, şapte în Însurăţei şi trei în Făurei, potrivit informaţiilor făcute publice de Prefectura Brăila. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Europarlamentare 2019 Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel