În data de 18.01.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, folie din plastic, pe ruta Bulgaria-Italia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, șase cetăţeni străini.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, solicitanţi de azil în România.
Tot ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac II și Turnu, județul Arad, au efectuat controlul amănunțit asupra unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria și condus de un cetățean bulgar și a unei autoutilitare înmatriculată în România, condusă de un român, care transportau diferite bunuri pentru societăți comerciale din Germania și Olanda.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă al ansamblului rutier și într-un locaș special amenajat între platforma și sașiul autoutilitarei, șase cetăţeni străini.
În urma cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că sunt cetățeni din Afganistan și India, majoritatea solicitanți de azil în România.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News