În data de 29.12.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean român, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în România. Acesta transporta un palet cu polistiren, fără documente de proveniență, pe ruta România-Ungaria.
În baza analizei de risc, s-a efectuat un control amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, într-un compartiment special amenajat în interiorul paletului cu polistiren au fost descoperiţi nouă cetăţeni străini.
Persoanele au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din India, Siria și Irak, majoritatea solicitanţi de azil în România.
În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Un caz similar a avut loc, zilele trecute, în județul Timiș. Poliţiştii de frontieră din Sânnicolau Mare, județul Timiș, au depistat 32 cetăţeni din India care au încercat să intre ilegal în România din Serbia.
Poliţiştii de frontieră din Sânnicolau Mare, județul Timiș, au depistat 32 cetăţeni din India care au încercat să intre ilegal în România din Serbia. Aceștia au fost prinși în timp ce ucau într-un microbuz care urma să-i transporte în Timişoara.
Polițiștii de frontieră au observat miercuri dimineața pe DN 59F un microbuz, înmatriculat în judeţul Hunedoara, care staționa între localitățile Dudeștii Vechi și Sânnicolau Mare, judeţul Timiş.
Oamenii legii au efectuat verificări asupra mijlocului de transport şi au constatat că acesta era condus de un cetăţean român, iar în interiorul compartimentului marfă se aflau treizeci și doi cetățeni străini. Aceștia au fost duși la sediul poliției pentru cercetări.
Polițiștii au stabilit că străinii sunt cetățeni din India, cu vârste cuprinse între 18 şi 43 de ani, care au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, cu intenția de a ajunge în vestul Europei.
Șoferul microbuzului, în vârstă de 50 de ani, din județului Cluj, a menționat că a preluat grupul de migranţi din apropierea frontierei cu Serbia şi urma să-l transporte în municipiul Timişoara.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini, respectiv trafic de migranţi față de șoferul mijlocului de transport, informează Poliția de Frontieră.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News