În context, el a adăugat că a primit asigurări de la fostul ministru britanic de externe că statutul acestora nu va avea de suferit pentru că, altfel, sistemul de sănătate britanic ar intra în colaps, potrivit Hotnews.
În condițiile în care mai mult de 400.000 de români trăiesc în Marea Britanie, în eventualitatea în care va fi o ieșire fără acord, va fi nevoie de noi discuții privind garantarea drepturilor românilor.
”Dacă va fi o ieșire grea, va trebui să discutăm. Din punctul nostru de vedere, sunt peste 400.000 de români care trăiesc în UK, nu sunt turiști, ei contribuie direct la bunăstarea și dezvoltarea economică a UK. Sunt peste 10.000 de români care lucrează în sistemul de sănătate din Marea Britanie, doctori, asistente medicale și alții. Ei sunt foarte bine integrați în societatea britanică și cred că asta va fi un argument”, a comentat ministrul afacerilor externe, la BBC.
Citește și: Ciamba: „ROMÂNII din Marea Britanie vor fi PROTEJAȚI"
Meleșcanu a spus că a discutat problema, la București, cu fostul ministru de externe Boris Johnson care i-a dat asigurări că guvernul de la Londra nu va face ”prostia” de a lua măsuri care să contravină drepturilor românilor.
"Am avut o întâlnire cu fostul ministru de externe al Marii Britanii Boris Johnson, la București, și am discutat despre situația românilor din regat. Mi-as spus: Vă asigur că nimic nu se va schimba, vor continua să aibă același statut legal. I-am spus: Mulțumesc foarte mult, dar cum puteți garanta acest lucru? Mi-a răspuns: Este foarte simplu, dacă 10.000 de medici și asistente ar fi dați afară din Marea Britanie, întregul sistem de sănătate din regat se va prăbuși. A spus că nu vor face niciodată ceva atât de prostesc", a declarat Meleșcanu, potrivit aceleiași surse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News