O anchetă a Direcției de Sănătate Publică Botoșani a scos la iveală că unii medici de la Spitalul Județean le-ar fi dat pacienților prea multe antibiotice, iar uneori prea puternice. Controlul DSP a venit în urma plângerii privind modul în care a o femeie internată pentru Covid-19 a fost tratată în unitatea sanitară.
După tratamentul împotriva Covid-19, pacienta a început să se simtă și mai rău. S-a constatat că în timpul internării a dobândit bacteria Clostridium dificile.
În urma verificărilor, inspectorii sanitari au constatat că pacienta a primit un antibiotic puternic, iar asta a favorizat apariţia bacteriei, ceea ce a necesitat apoi alte două antibiotice, de clasă inferioară, fără rezultat.
Din acest motiv, a fost nevoie ca medicii să treacă la antibiotice şi mai puternice, pentru a scăpa de bacterie, fiind administrat unul de ultimă generaţie, aflat în categoria antibioticelor de salvare.
Directorul DSP Botoșani, Monica Adăscăliței, a declarat la Digi24 că în urma controlului de la Spitalul Mavromati s-a constatat că unitatea sanitară are o politică de utilizare judicioasă a antibioticelor și că sunt doi medici care verifică modul în care sunt ele administrate.
Medicul care a administrat antibiotice femeii a motivat că aceasta făcuse febră, până la 39 de grade. Din cauza antibioticelor, s-a distrus flora intestinală și a rezultat infecția. Controlul s-a extins la nivelul întregului spital, a spus Adăscăliței.
Un medic român stabilit în Italia a fost suspendat din funcție după ce a refuzat să se vaccineze. Doctorul a fost concediat alături de încă doi colegi, cei trei fiind nevaccinați. Medicul a lucrat într-o clinică din Aprilia, comuna în care locuiesc mai mulți români.
„Mi se pare corect să ofer niște precizări, și prin prisma rolului meu de medic de familie și de consilier municipal. În primul rând, aș dori să precizez că nu sunt medic no-vax, așa cum am citit în mai multe articole din ziare sau pe unele site-uri de informare. Alegerea de a nu fi supus vaccinării împotriva Covid-19 se datorează în mod fundamental stării mele de sănătate.
Până la suspendare, am efectuat mereu vaccinarea pentru pacienții mei. Așadar, reconstrucțiile conform cărora m-aș opune vaccinurilor, în general, și celor împotriva coronavirusului, nu corespund adevărului.
În ultimii ani, nu m-am cruțat niciodată în lupta împotriva pandemiei, așa cum stau mărturie și unele inițiative pe care le-am promovat. Sunt de acord cu alegerile administrației municipale, continui să acord cea mai mare atenție acestui virus și recomand tuturor cetățenilor, ca medic și, de asemenea, ca și cetățean, să aibă în continuare cea mai mare prudență”, a precizat medicul român, potrivit Realitatea PLUS.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News