„Avem o criză umanitară fără precedent. E peste tot. Avem un virus care e periculos și misterios în același timp. Nu am găsit un tratament adecvat. Toți suntem sub presiune, suntem supraîncărcați, dar încercăm să performăm cel mai bine.
New York are un volum foarte mare de pacienți foarte bolnavi. Gândirea medicală de la Terapie Intensivă trebuie balansată în funcție de criza pe care o avem. Triajul devine mult mai ferm. Încercăm să luăm niște decizii poate nu foarte etice, dar foarte bune pentru sănătatea populației în general. Suntem depășiți, dar încercăm să tratăm toți pacienții cât de bine putem.
În acest moment aș dori ca toți oamenii să se comporte ca și cum ar fi infectați cu virusul, să stea acasă.
Pare un virus care se duce pe celulele de apărare a plămânului, pneumocitele de tip doi, care ajută la regenerarea celulei de bază a plămânului. De aceea asistăm la infecții respiratorii foarte puternice.
Face parte din categoria virusurilor coronaraniere. A fost descris de medici cu mult înainte, mai ales de medicii veterinari.
Nu este încă niciun tratament foarte bun care să crească imunitatea individului”, a declarat Theo Trandafirescu, medic pneumolog în New York, la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News