„Am fost evacuaţi spre dimineaţă cu avioane militare americane şi britanice”, spune Daniela Onofrei, român evacuat din Kabul-Afganistan, la Observator.
Daniela Onofrei este doar unul din cei 16 români care a lăsat în urmă o ţară în haos. Este fost militar în forţele aeriene, iar acum lucrează pentru o firmă privată în Afganistan. Când au atacat insurgenţii, ea şi alţi zeci de români au fost mutaţi pe aeroportul din Kabul.
„Am stat cel puţin 12, 14 ore acolo”, mai spune Daniela.
Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania sau Italia au trimis deja avioane pentru a-şi evacua cetăţenii. Una dintre aeronave i-a preluat şi pe Daniela şi alţi 15 români. Au ajuns în Dubai iar de acolo, o nouă cursă îi va duce în Marea Britanie. Alţi aproape 30 de români au rămas însă în Kabul. Printre ei, şase angajaţi ai Naţiunilor Unite, sunt încă în sediul din capitala afgană, alături de oficiali pe care trebuie să îi păzească.
Aeroportul din Kabul este ultima poartă de salvare pentru mii de afgani. Într-un singur avion militar american au încăput peste 650 de persoane, deşi în mod normal ar fi trebuit să călătorească doar maximum 200. Sunt atât de mulţi încât se pot vedea şi în fotografii surprinse din satelit.
Criza din Afganistan, spun specialiştii, va afecta direct Europa, implicit România. Datele Comisiei Europene arată că numărul cererilor de azil din România a crescut cu 150% în primul trimestru al anului 2021 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News