Potrivit dailymail.co.uk, totul a avut loc în data de 29 iulie după ce a petrecut toată noaptea în mașina lui, un Ford Mondeo, în parcarea magazinului Tesco din Birmingham Road, Stratford, și a băut apă de gură pe bază de alcool, Turcan a încercat să scoată de la un bancomat ultimii bani pe care-i avea în cont. Însă, i-a permis să scoată doar 40 de sterline, iar bărbatul român s-a enervat și început să-l lovească.
„După ce a petrecut noaptea acolo, în mașină, a început să bea apă de gură pe bază de alcool, distilată cu apă, înainte de a încerca să retragă bani din contul său de la un bancomat din magazin. Dar, deși avea 50 de lire sterline în cont, acesta i-a permis să scoată doar 40 – iar atunci și-a pierdut cumpătul și a avariat mașina lovind-o cu pumnii și cu picioarele", a spus în tribunal procurorul Olivia Beesley.
Vasile a lucrat timp de trei săptămâni pentru o firmă britanică numită Autoclenz care are un contract pentru valeți cu Guy Salmon, un dealer de automobile Land Rover și Range Rover.
„Apoi s-a urcat în mașina sa și a condus până la dealerul de mașini Land Rover, Guy Salmon. A intrat cu mașina lui în curtea magazinului și a folosit-o pentru a provoca pagube mașinilor noi parcate acolo, conducând înainte și apoi dând cu spatele în ele, lovind 12 autovehicule", a declarat procurorul.
Turcan a fost arestat apoi la fața locului, iar polițiștii au constatat că aceasta avea o alcoolemie în aerul expirat de două ori mai mare decât limita legală. Conform procuraturii, bărbatul român ar fi băut circa 190 de mililitri de apă de gură care conține un procentaj de alcool de 27%.
„Le-a spus ofițerilor că era supărat deoarece nu i-au fost plătite 400 de sterline, care corespund salariului pentru trei săptămâni de muncă la firma Autoclenz. A mers acolo cu intenția de a provoca pagube autovehiculelor, în speranța că Autoclenz va pierde contractul ca urmare a faptei sale și a râs de daunele provocate pe toată durata interogatoriului", a mai adăugat procurorul Beesley.
Potrivit estimărilor făcute după incident, bărbatul român a provocat celor 12 mașini de lux pagube în valoare totală de 46.000 de sterline.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News