Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, a recunoscut infracțiunile după ce și-a schimbat pledoaria la doar patru zile de la începerea procesului său pentru uciderea separată, în 1987, a lui Wendy Knell, în vârstă de 25 de ani, și a lui Caroline Pierce, în vârstă de 20 de ani, în Kent.
"Nu am întâlnit niciodată așa ceva - numărul, natura infracțiunilor - și nu cunosc pe nimeni care să fi întâlnit așa ceva, fie că este vorba de poliție sau de alți procurori", a declarat procurorul principal al CPS, Libby Clark, potrivit nypost.com. "Este un om cu un trecut și cu un secret foarte, foarte întunecat", a adăugat acesta.
Bărbatul în vârstă de 67 de ani a fost arestat pentru crimele sale abia în decembrie anul trecut, în urma unor probe ADN. Poliția care a investigat crimele macabre a găsit atunci la locuința bărbatului înregistrări în care acesta efectua faptele de necrofilie la două case mortuare.
Astfel, casa acestuia a fost percheziționată de poliție, fiind descoperite mai multe hard-disk-uri, în spatele unui sertar. Acestea conțineau scenele șocante. Înainte de proces, bărbatul a recunoscut alte 51 de infracțiuni, inclusiv 44 de acuzații legate de 78 de victime identificate în morgi. În instanță, săptămâna aceasta, procurorii au declarat că acesta a agresat sexual cel puțin 99 de femei și fete decedate între 2008 și 2020. Printre victimele lui Fuller s-au numărat minore și alte femei cu vârste mai mari de 85 de ani.
În urma dezvăluirilor tulburătoare, secretarul de stat pentru sănătate, Sajid Javid, a cerut sectorului sanitar să revizuiască accesul la morgă și la autopsie. De asemenea, ministrul de interne Priti Patel a calificat cazul drept "șocant". "Natura dezgustătoare a crimelor comise va provoca, în mod normal, repulsie și îngrijorare în rândul publicului", a adăugat ministrul.
Poliţia a însărcinat peste 150 de ofiţeri de legătură specializaţi să viziteze familiile victimelor, cărora le-au fost acordate 1,5 milioane de lire sterline (1,75 milioane de euro).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News