Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie trimite 6.000 de rachete în Ucraina
WhatsApp
Marea Britanie va furniza Ucrainei aproximativ 6.000 de rachete defensive şi aproape 30 de milioane de lire sterline pentru a sprijini acoperirea BBC în regiune şi pentru plata soldaţilor şi piloţilor ucraineni, informează Reuters. 

Premierul britanic Boris Johnson va anunţa noul pachet de sprijin joi, la reuniunile liderilor NATO şi G7, semnalând totodată dorinţa de a consolida în continuare capabilităţile de apărare ale Ucrainei, a informat miercuri biroul său.

"Regatul Unit va colabora cu aliaţii noştri pentru a intensifica sprijinul militar şi economic acordat Ucrainei, întărindu-i apărarea pe măsură ce schimbă cursul acestei lupte", a spus Boris Johnson.

"La o lună de la această criză, comunitatea internaţională se confruntă cu o alegere. Putem menţine aprinsă flacăra libertăţii în Ucraina sau riscăm să fie stinsă în Europa şi în lume".

Ca parte a pachetului, Marea Britanie va oferi 6.000 de rachete şi 25 de milioane de lire sterline sprijin financiar pentru armata ucraineană. De asemenea, va oferi 4,1 milioane de lire sterline pentru BBC World Service pentru a sprijini serviciile sale în limba ucraineană şi rusă şi pentru a combate dezinformarea.

Marea Britanie a declarat că, prin acest nou angajament, totalul rachetelor furnizate se ridică la 10.000, iar fondurile suplimentare se adaugă celor peste 400 de milioane de lire sterline angajate în asistenţă în scopuri umanitare şi economice.

Se aşteaptă ca la summitul NATO de joi de la Bruxelles să se deblocheze un ajutor suplimentar pentru Kiev, inclusiv echipamente care să ajute Ucraina să îşi protejeze populaţia împotriva ameninţărilor chimice, biologice, radiologice şi nucleare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel