Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie. Peste două tone de cocaină, confiscate pe un iaht de lux. Captură în valoare de aproape 190 de milioane de euro
WhatsApp
Agenţia britanică de combatere a criminalităţii a confiscat peste două tone de cocaină de pe un iaht interceptat în largul coastei de sud a Angliei. Valoarea capturii este de aproape 190 de milioane de euro.
Marea Britanie. Peste două tone de cocaină, confiscate pe un iaht de lux. Captură în valoare de aproape 190 de milioane de euro.J

Şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 49 de ani - un britanic şi cinci nicaraguani - au fost arestaţi în această operaţiune, desfăşurată joi cu sprijinul poliţiei federale australiene şi a poliţiei britanice de frontieră, a precizat NCA într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

În momentul arestării, bărbații se aflau la circa 130 de kilometri de coastă, la bordul unui iaht de lux sub pavilion jamaican, care venea din Caraibe. Drogurile, ascunse în saci negri impermeabili, au fost descoperite în timpul percheziţiei ambarcaţiunii, care a fost escortată până în Marea Britanie. Valoarea de piață a capturii este de 187 de milioane de euro (160 de milioane de lire sterline).

Potrivit NCA, poliţia federală australiană a furnizat, pentru această operaţiune, informaţii strânse ca parte a anchetei "Ironside", care în iunie a condus la o gigantică represiune la nivel mondial împotriva criminalităţii organizate, datorită infiltrării unei aplicaţii (Anom) folosită pentru schimbul de mesaje codificate între infractori.

"Nu există nicio îndoială că aceste droguri ar fi fost revândute în comunităţile din Marea Britanie (...), alimentând criminalitatea şi suferinţa", a declarat Matt Horne, director adjunct al NCA, în comunicat. "Confiscarea acestor droguri va împiedica planurile grupului infracţional organizat şi capacitatea sa de a funcţiona", a adăugat el.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel