Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie. Zboruri pentru români şi pentru britanici, anunţate chiar în ziua în care se introduce carantina OBLIGATORIE
WhatsApp
Compania TAROM anunţă zboruri charter spre şi dinspre Londra, în ziua în care Marea Britanie introduce carantina pentru persoanele care intră pe teritoriul său. Compania de zbor mai atrage atenţia şi asupra formularelor pe care pasagerii trebuie să le aibă obligatoriu asupra lor.
sursa foto: TAROM / Facebook

Citeşte şi: Marea Britanie. Ultima STRIGARE pentru zborul Londra - Bucureşti: "Căutați vestele tricolore"

"Dragi pasageri,

La solicitarea dumneavoastră, am introdus următorul zbor spre și dinspre LONDRA, data de călătorie 08 IUNIE:

București - Londra, tarif 267 euro, toate taxele incluse, precum și un bagaj de mână de 10 kg și un bagaj de cală de 23 kg;

Londra - București, tarif 288 euro, toate taxele incluse, precum și un bagaj de mână de 10 kg și un bagaj de cală de 23 kg.

Zborul va fi operat în condiții speciale, sub incidența HG 394/18 mai 2020, anexa 3, art. 4., iar din aceste considerente, pasagerii care vor fi acceptați trebuie să se încadreze in următoarele categorii:

Dinspre Londra spre România vor fi acceptati doar cetățenii români care doresc repatrierea conform art. 4, alin. J.

Dinspre România spre Londra sunt acceptați doar cetățenii britanici.

Începând cu data de 8 iunie, Marea Britanie introduce carantina obligatorie pentru toți cei care vor intra pe teritoriul acesteia.

Vă rugăm să completați acest formular înainte de călătorie, condiție obligatorie pentru a intra în Marea Britanie.

De asemenea, înainte de efectuarea zborului vă rugăm să respectați condițiile de călătorie speciale, pe care le găsiți aici

Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul nostru, www.tarom.ro, prin aplicația mobilă și de la orice agenție TAROM!

Check-in-ul se face gratuit, online sau la aeroport.
Spor la rezervat!", a transmis TAROM, pe paina oficială.

 

Carantină pentru cei care călătoresc  în Marea Britanie

 

Tot pe 8 iunie, Marea Britanie introduce măsura carantinării celor care intră pe teritoriul său.

"Incepând cu data de 08.06.2020, Marea Britanie introduce carantina pentru persoanele care intră pe teritoriul său.
Pasagerii care călătoresc în aceasta ţară au obligaţia de a completa un formular, care poate fi găsit accesând LINK-ul.

Vă informăm că acest formular este obligatoriu şi nu vă este permisă intrarea pe teritoriul Marii Britanii în cazul în care nu aţi completat formularul.

Informaţii suplimentare:

New health measures at the UK border-regulations introduced in England
Carriers Partner Pack June 2020 – cu link catre .pdf
THE HEALTH PROTECTION (CORONAVIRUS, PUBLIC HEALTH INFORMATION FOR PASSENGERS TRAVELLING TO ENGLAND) REGULATIONS 2020 2020 No. 567", a mai transmis compania TAROM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel