Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marea Britanie. Premierul Boris Johnson anunţă de când se vor relaxa restricţiile
WhatsApp
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a anunţat, luni după-amiază, că restricţiile antiepidemice probabil vor fi relaxate începând din 19 iulie, precizând că Guvernul de la Londra va lua o decizie pe 12 iulie, în funcţie de situaţia epidemiologică.

"Trebuie să fim sinceri cu noi înşine: dacă nu putem redeschide societatea în următoarele săptămâni, când suntem favorizaţi de vară şi de vacanţele şcolare, atunci trebuie să ne întrebăm când vom putea reveni la normalitate", a declarat Boris Johnson, conform cotidianului The Guardian.

Guvernul britanic urmează să anunţe decizia pe 12 iulie, în funcţie de situaţia epidemiologică. Decizia va viza doar regiunea Anglia, întrucât în celelalte regiuni britanice, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, atribuţiile aparţin guvernelor locale.

Relaxarea restricţiilor ar putea consta în anularea obligativităţii purtării măştilor de protecţie, redeschiderea localurilor care sunt încă închise, renunţarea la limitarea numărului de persoane care participă la evenimente şi posibilitatea revenirii angajaţilor la birouri, potrivit postului Sky News.

Decizia privind relaxarea restricţiilor va fi luată pe 12 iulie, în funcţie de situaţia epidemiologică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel