'Opriţi masacrul asupra palestinienilor în Gaza', au scandat manifestanţii. 'Ne luptăm pentru pace. Pentru încheierea ocupaţiei israeliene. Pentru o Palestină liberă în frontierele de la 1967 cu capitala în Ierusalimul de Est', au mai spus manifestanţii, potrivit agenţiei de presă elene ANA, preluată de AFP, titrează Agerpres.
Manifestanţii, care au mărşăluit până la ambasada Israelului la periferia Atenei, au calificat Israelul drept 'stat criminal'. Ei au denunţat, de asemenea, 'abţinerea guvernului grec în cadrul unui vot de la ONU asupra unei rezoluţii a Iordaniei care solicita un armistiţiu umanitar în Gaza'.
Sâmbătă, zeci de mii de persoane au manifestat în semn de susţinere faţă de palestinieni la Londra, în Franţa şi la New York. O primă manifestaţie de solidaritate cu palestinienii a reunit circa 10.000 de persoane la Atena, pe 18 octombrie.
Războiul între Israel şi Hamas, intrat duminică în cea de a 23-a zi, a fost declanşat de atacul fără precedent al mişcării islamiste palestiniene pe 7 octombrie pe teritoriul israelian plecând din Fâşia Gaza. Drept represalii, armata israeliană bombardează fără încetare Fâşia Gaza, controlată de Hamas din 2007, şi asediază acest teritoriu palestinian unde trăiesc circa 2,4 milioane de palestinieni. De mai multe zile, aceasta a recurs şi la operaţiuni terestre.
Hamas, aflat la putere din 2007, afirmă că peste 8.000 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucişi în bombardamentele israeliene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News