Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Managerul Institutului Marius Nasta: "Vine sigur valul doi. Nu o sa fie bine deloc"
WhatsApp
Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta, a vorbit despre situaţia pacienţilor vindecaţi de COVID-19, dar şi despre perioada care urmează.
beatrice_mahler

Beatrice Mahler a declarat că "vine sigur valul 2, iar noi, România, pornim de pe o poziţie fruntaşă. Nu o să fie bine deloc!".

"În acest moment, din punctul meu de vedere, suntem într-un moment în care avem încă efectul concediilor și mai ales al transmiterii infecției la locul de muncă, unde au apărut focare din cauză că în multe cazuri nu sunt respectate normele și reglementările. Nu înseamnă că angajatorul are o problemă, dar nu s-a renunțat la acele momente de socializare în care se stă fără mască - se fumează, se bea cafea, oamenii mănâncă împreună - și sunt moment în care riscul de a se infecta crește foarte mult, pentru că stau foarte aproape și prin activitățile respective crește și riscul de infectare. Și atunci, s-au creat aceste focare, pe care le vedem în special în orașele mari. Este îngrijorător, pentru că vine sigur vălul 2, iar noi, România, pornim de pe o poziție 'fruntașă'. Avem deja un număr de cazuri, iar dacă peste acest număr de cazuri vine vălul 2, nu o să ne fie deloc bine. Va fi o perioadă grea, așa mă aștept, dar trebuie să ne organizăm. Și va trebui să găsim soluțiile cele mai bune pentru pacientul care are cu adevărat nevoie de un pat de spital", a declarat managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

Medicul Beatrice Mahler a declarat pentru Hotnews.ro că pentru pacienţii cu vârste cuprinse între 40 si 60 de ani, COVID-19 poate să produca efecte negative pe termen lung. "Spre exemplu, daca la 50 de ani faci o formă severă de boală, mie mi se pare devreme. Pentru că o forma severa de boala la 50 de ani înseamnă sechele după, înseamnă o modificare a calităţii vieţii pe termen lung. Eu cred că trebuie privit cu maxima seriozitate la pacienţii care fac forme grave de COVID şi se încadrează în intervalul de vârsta 40-60 de ani. Din punctul meu de vedere, este o perioada a vieţii care ar trebui să fie de om activ, nu de om bolnav", a aratat medicul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel