Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mama adolescentei românce care a fost lovită într-un liceu din Timișoara, dezvăluiri șocante: „I-au dat foc cu bricheta”
WhatsApp
După scenele revoltătoare filmate într-o şcoală din Timişoara, în care o elevă era lovită şi umilită de patru colegi, Inspectoratul Şcolar Judeţean a luat primele măsuri.

Conducerea liceului a fost demisă, iar cei 4 elevi vor avea nota scăzută la purtare. Între timp, o nouă plângere a fost înregistrată la Inspectoratul şcolar după ce un director de la altă şcoală este acuzat că ar fi lovit un elev. 

Mama copilei agresate povesteşte că astfel de hărțuiri durau de câteva săptămâni şi că diriginta elevilor ştia acest lucru. Imediat ce a văzut imaginile tulburătoare, femeia a depus o plângere la poliţie.

„În prima fază într-o zi i-au dat foc cu bricheta, tot în ziua aia, la o zi, două iau tăiat din păr. Eu am aflat am sunat-o era la şcoală, nu a vrut să îmi recunoască pentru că îi era teamă pentru că au ameninţat-o ca o bat. Am sunat diriginta, am rugat-o să ia măsuri. Dacă nu erau filmările astea cine ştie cât era maltratat copilul ăsta în şcoală”, a spus mama fetei, la Știrile PRO TV

Cei din inspectoratul Şcolar Judeţean spun că a fost demisa conducerea şcolii, iar ancheta nu se va opri aici.,

 

Anchetă penală

 

Între timp a fost deschisă şi o anchetă penală.

„Se află în lucru un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a precizat Aurora Voicila, purtător de cuvânt IPJ Timiş.

Miercuri, un nou caz de violenţă a apărut la o şcoală din judeţ. Bunica unui copil îl acuză pe directorul şcolii că l-ar fi lovit pe nepotul ei. Şi aici a fost deschis un dosar penal, iar cei de la Inspectorat fac cercetări.

„Vom primi un raport ca urmare a ceea ce se găseşte acolo şi vom lua deciziile în cunoştinţă de cauză”, spune Marin Popescu, inspector-sef ISJ Timiş.

Potrivit Inspectoratului şcolar, propunerea de exmatriculare a elevilor filmaţi în timp ce-şi chinuiau colega era greu de aplicat în clasa a nouă, în condiţiile în care zece clase sunt obligatorii.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel