Publicitate
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în urma demersurilor complexe derulate prin intermediul Consulatului General al României la Paris și al Ambasadei României la Canberra, în colaborare cu autorităţile franceze și australiene, toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie.
Astfel, un cetățean român a fost evacuat miercuri, 22 mai 2024, prin intermediul unei curse aeriene organizate de către autoritățile franceze, în colaborare cu cele australiene și cele din Noua Zeelandă, cu destinația Australia.
Ceilalți cinci cetățeni români au părăsit teritoriul francez de peste mări sâmbătă, 25 mai 2024. Dintre aceștia, doi au fost evacuaţi către Australia cu o aeronavă militară aparţinând Forţelor Aeriene Australiene, ceilalţi trei fiind îmbarcaţi pe un zbor civil organizat de autorităţile franceze.
MAE le adresează mulţumiri autorităţilor franceze şi australiene pentru întregul sprijin oferit în vederea evacuării cetăţenilor români din Noua Caledonie.
--------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News