În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 29 mai, au revenit în țară 43 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos (pe ruta București-Amsterdam-București) și 55 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Austria (pe ruta București-Viena-București), ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne.
Repatrierea a fost asigurată prin intermediul a două curse aeriene operate de compania Tarom.
Cetățenii români repatriați nu și-au mai putut prelungi șederea pe teritoriul statelor respective din diverse motive. Demersurile de repatriere organizate pe ruta Amsterdam-București au permis revenirea în România a unui cetățean italian și a unui cetățean olandez.
De asemenea, aceste demersuri au permis repatrierea a trei cetățeni eleni și a unui cetățean cu dublă cetățenie, canadiană și elenă, care și-au continuat deplasarea către statul de destinație. Ministerul Afacerilor Externe folosește acest prilej pentru a sublinia importanța verificării cu atenție, anterior oricăror deplasări, a informațiilor postate pe site-ul MAE privind sfaturile și alertele de călătorie, precum și a informațiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News