Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Austria că luni, începând cu ora 00,00, va avea loc o grevă în sectorul transportului feroviar, care se va încheia pe 28 noiembrie, ora 24,00.
Aproximativ 5.000 de trenuri îşi vor înceta circulaţia pe tot teritoriul Austriei, urmând a fi perturbată şi circulaţia feroviară transfrontalieră, precum şi cea de noapte, informează MAE.
Sunt posibile anulări de curse feroviare şi în data de 29 noiembrie, mai arată sursa citată.
În acest context, se anticipează perturbări serioase ale circulaţiei în transportul public.
Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetăţenilor români să consulte orarul feroviar din R. Austria, accesând: https://www.oebb.at/de/neuigkeiten/streikankuendigung şi https://fahrplan.oebb.at/webapp/#!P|TP!histId|0!histKey|H785759 .
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în R. Austria: 004315032465; 004315052381; 004312309510 şi 004315051627 (tarif local Austria), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de permanenţă al Secţiei Consulare a Ambasadei României în Republica Austria: + 0043 69911726027.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: http://viena.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News