Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mașina lui Erich Mocanu, VANDALIZATĂ după ce a demascat angajatorii care EXPLOATAU ROMÂNII (FOTO)
WhatsApp
Erich Mocanu, președinte Liga+ - partidul românilor din Germania și fondatorul asociației AEBS, care luptă pentru drepturile românilor din Austria și Germania, a fost victima unui nou atac. Cineva i-a spart geamul mașinii imediat după ce a câștigat un proces cu un angajator. Curios este faptul că nu i-au luat nimic din mașină cu toate că avea lucruri de valoare la vedere.

Erich Mocanu s-a implicat în foarte multe campanii și a apărut chiar și la televiziunile germane. A demascat abuzuri grave asupra românilor din Austria și Germania, asupra muncitorilor care lucrau fără contract sau chiar care erau aruncați în stradă.

„Acum 4 ani, odată cu începerea organizației AEBS de a ajuta și reprezenta românii ce aveau probleme cu angajatorii, au început și surprizele neplăcute pentru noi.

Citește și Diaspora înapoi acasă. Erich Mocanu, Liga+: "Asta trebuie să facă Guvernul României"

După prima apariție la televiziune în legătură cu mai mulți angajați ce nu și-au primit banii și au trăit în condiții inumane fiind angajați cu detașare în Germania, mecanicul ne-a confirmat că surpriza de a găsi mașina pe pană nu a fost o întâmplare, ci făcută voit”, a declarat Mocanu pentru stiridiaspora.ro.

Președintele Liga+ spune că mașina sa a fost victimă în repetate rânduri după ce câștiga câte un proces. Astfel, a fost găsită cu roata tăiată, zgâriată, oglinda spartă, iar ultimul incident - geamul spart. 

(w670)

„Aceste întâmplări au continuat și dacă stau acum și mă gândesc, cam după fiecare proces câștigat, câte o roată tăiată. Au mai fost și zgârieturi și oglinda spartă, iar acum ultima, geamul. Bineînțeles din nou doar la câteva zile distanță, de un nou proces câștigat și un angajator supărat. Nu este surprinzător nici faptul că nu lipsește nimic, nici măcar aparatura ce stătea la vedere. Supărați nu sunt doar angajatorii, mai sunt pe lista ce nu ne iubesc și traficanții de persoane care au fost scoși la lumină într-o campanie AEBS în colaborare cu televiziunile germane”, a mai precizat Erich Mocanu pentru stiridiaspora.ro.

Citește și Germania: Angajații români, EXPLOATAȚI la maximum: "Sunt tratați ca SCLAVI de nemți"

Cu toate că oamenii supărați pe el încearcă să îi trimită un semnal de intimidare, fondatorul asociației AEBS spune că nu reușesc și că aceste încercări nu fac decât să îi dovedească că face bine și că îi sperie pe cei care profită de români.

„Cu fiecare încercare de intimidare, nu reușesc decât să ne dovedească că ceea ce facem, facem bine și că ajutorul nostru îi sperie pe cei care profită de conaționalii noștri”, a conchis Erich Mocanu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel