Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Lukaşenko, „în rolul“ Mariei Antoaneta: „Dacă cafeaua s-a scumpit, atunci să bea nişte lapte, ceai“
WhatsApp
Preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko, le-a sugerat cetăţenilor belaruşi să treacă de la consumul de cafea, care s-a scumpit, la consumul de ceai sau de lapte, relatează Agenţia de presă BelTA.

'Cei cărora le place cafeaua, să o bea. Dacă cafeaua s-a scumpit, atunci, scuzaţi-mă, le pot propune să bea nişte lapte, ceai. Eu nu beau cafea şi sunt viu şi sănătos'', a spus Lukaşenko.

În acelaşi timp, el a adăugat că a trasat o sarcină guvernului, sarcina de a controla preţurile la mărfurile importate şi că nu s-a discutat în Belarus de o îngheţare totală a preţurilor. Lukaşenko a mai subliniat absenţa unei ideologii de stat comună între Belarus şi Rusia.

Preşedintele Belarus a recunoscut că a încercat să formuleze chiar el o ideologie de stat independentă, dar în cele din urmă a considerat că este imposibil s-o facă. În opinia sa, acest lucru se poate face doar dacă ''vremurile se vor înrăutăţi'', potrivit Rosbalt, titrează Rador.

Lukaşenko: „Dacă cafeaua s-a scumpit, atunci să bea nişte lapte, ceai“

 

Lukașenco a dat această replică asemănătoare celei date de Maria Antoaneta, faimoasa regină a Franței decapitată de revoluționari, căreia îi sunt tribuite infamele cuvinte „Dacă n-au pâine, să mănânce cozonac!”. Deși există o mulțime de controverse privind atribuirea zicerii, traducerea hiperbolică nu schimbă ideea, cel puțin din punct de vedere propagandistic, că regina franceză era arogantă și complet desprinsă de realitățile clasei muncitoare.

De altfel, expresia devenită celebră defineşte persoanele cinice şi naive deopotrivă, care nu au simţul realităţii.

Mulţi istorici afirmă că aceste vorbe i-au fost atribuite în mod eronat reginei care, deşi nu era uşă de biserică, nu le-ar fi rostit. Practic, nu există nici o dovadă clară a faptului că aceste cuvinte i-ar fi aparținut Mariei Antoaneta.

Potrivit unor relatări ale vremii, când țăranii parizieni strigau sub ferestrele palatului regal Versailles că nu au pâine, o ducesă de la curtea Franţei i-ar fi spus reginei Maria Antoaneta: „Ce neghiob este poporul care vrea neapărat pâine, când ar putea să-şi cumpere cozonaci!”. Astfel, cele două femei au ajuns la concluzia că oamenii „dacă n-au pâine, să mănânce cozonaci!”. Aceste cuvinte aveau să ducă la decapitarea suveranei franceze.

Lukaşenko, „în rolul“ Mariei Antoaneta

 

Trebuie spus că traducerea din limba franceză a fost ușor exagerată. Conform relatărilor inițiale, Maria Antoaneta ar fi rostit qu’ils mangent de la brioche! (n.n. – să mănânce brioșă!). În Franța, această afirmație se referă la un anumit tip de pâine, mai dulce și mai scumpă decât obișnuita baghetă, nicidecum la cozonac.

Se pare că prima atestare a expresiei a apărut în cartea de confesiuni „Visările unui hoinar singuratic”, un volum publicat postum, scris de filozoful Jean Jacques Rousseau. „Îmi adusei aminte de răspunsul unei prinţese care, când i se spusese că ţăranii nu au pâine, a spus că pot să mănânce cozonac”, scria Rousseau. Numai că el a scris acest fragment în anul 1766, cu 13 ani înainte ca zicerea să îi fie atribuită reginei, în contextul Revoluţiei Franceze. În 1766, regina avea doar 10 ani, astfel că este puţin probabil să fi rostit aceste cuvinte.

Una dintre explicațiile pe care istoricii le-au găsit expresiei „dacă n-au pâine, să mănânce cozonaci!” ar fi aceea a indiferenței regale față de suferința poporului francez.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel